Diana Șoșoacă denunță decizia CCR în Parlamentul European: „Statul de drept nu este respectat în România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputata Diana Iovanovivi-Şoşoacă s-a plâns luni seară în Parlamentul European, la procedura discursurilor de un minut, după ce Curtea Constituţională a României (CCR) i-a respins candidatura la alegerile prezidenţiale. Ea a reclamat că decizia este abuzivă şi că nu a fost luată pe motive de constituţionalitate.

Diana Șoșoacă denunță decizia CCR în Parlamentul European FOTO Arhivă

„Vreau să vă aduc la cunoştinţă un caz extrem de grav care se întâmplă de trei zile în România. Sunt preşedinta partidului SOS România şi conform sondajelor reale deţineam primul loc pentru preşedinţia României care va avea loc pe 24 noiembrie”, le-a spus Diana Şoşoacă eurodeputaţilor care erau încă prezenţi în plenul PE în jurul orei locale 23.00 (24.00 ora României).

„Curtea Constituţională, pentru prima dată în istorie, mi-a anulat candidatura la preşedinţia României, nu pe motive de constituţionalitate, pentru că erau îndeplinite toate formele, ci pentru faptul că am luptat împotriva vaccinării obligatorii, pentru că am luptat împotriva botniţei din pandemie, pentru că am fost amendată de un poliţist că am depăşit viteza, deşi sunt în proces cu acel poliţist, pentru că am făcut declaraţii politice în Parlamentul României ca senator, încălcându-se articolul 72 din Constituţia României şi articolele 9 şi 10 CEDO prin care declaraţiile politice ale unui parlamentar au imunitate. Nu putem să fim condamnaţi pentru aşa ceva”, a spus eurodeputata.

„Nu am fost judecată, nu am fost citată, nu am avut dreptul la apărare şi am fost judecată pe articole din ziar”, a mai spus ea.

Microfonul său a fost întrerupt în timp ce transmitea colegilor săi din Parlamentul European faptul că în România, statul de drept este încălcat. Microfonul său a fost închis deoarece depășise deja timpul de vorbire alocat fiecăruia dintre membrii Parlamentului European.

Motivarea CCR

Curtea Constituțională a României a decis excluderea Dianei Șoșoacă din cursa pentru alegerile prezidențiale, invocând grave încălcări ale ordinii constituționale și acuzații privind amenințări la adresa securității naționale. Decizia se bazează pe activitatea publică a europarlamentarului, care, conform documentelor oficiale, ar fi promovat mesaje pro-ruse și antieuropene.

CCR a subliniat implicarea Dianei Șoșoacă în scandaluri publice și legăturile acesteia cu persoane influente din țară și din străinătate, care ar fi facilitat organizarea unor evenimente internaționale în Europa.

Potrivit documentului, aceste evenimente au fost folosite pentru diseminarea unor mesaje propagandistice proruse, inclusiv prin rețelele de socializare din Rusia, în colaborare cu persoane apropiate președintelui Vladimir Putin.

De asemenea, în decizia CCR se menționează interviuri acordate de Diana Șoșoacă unor publicații rusești, în care a susținut puncte de vedere similare cu cele ale Kremlinului, denigrând NATO și Uniunea Europeană. În cadrul acestor intervenții, Șoșoacă a promovat „neutralitatea” României și a susținut anexarea unor teritorii aflate în prezent în Ucraina, o poziție contrară angajamentelor internaționale ale țării.

Curtea Constituțională a considerat că aceste acțiuni reprezintă o amenințare la adresa stabilității naționale și contravin principiilor constituționale, motiv pentru care Diana Șoșoacă a fost exclusă din cursa pentru președinția României.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort