Dezbaterea proiectului de lege care ar putea scoate Chevron din România, suspendată din lipsă de cvorum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şedinţa plenului Senatului de miercuri a fost suspendată din lipsă de cvorum, întrucât în sală erau prezenţi, în urma apelului nominal, aproximativ 75 de senatori. Pe agenda dezbaterilor de astăzi figura, printre altele, o propunere legislativă pentru interzicerea exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.

“Am înţeles că este aglomeraţie în trafic, multe am înţeles, dar eu vă spun că, atât timp cât o să fiu preşedintele de şedinţă, nu accept să nu fie cvorum sau alte tertipuri, motiv pentru care suspend şedinţa de azi din lipsă de cvorum”, a declarat Lucian Moga (PSD), preşedintele de şedinţă.

Astăzi, senatorii ar fi trebuit să dezbată propunerea legislativă a deputatului PPDD Tudor Ciuhodaru privind interzicerea explorării şi exploatării prin fracturare hidraulică.

Propunerea vizează interzicerea “utilizării fracturării/fisurării hidraulice pentru explorarea şi exploatarea hidrocarburilor gazoase sau lichide”.

Ciuhodaru vrea ca metoda să fie calificată drept infracţiune şi pedepsită cu închisoare de la trei la cinci ani sau amendă de la 1.000.000 la 2.000.000 lei pentru persoanele juridice, respectiv între 25.000 şi 50.000 de lei pentru persoanele fizice.

In expunerea de motive care însoţeşte propunerea legislativă se arată că “România nu are în prezent niciun act normativ pentru reglementarea explorării şi a exploatării gazelor de şist şi nici nu interzice explorarea şi exploatarea gazelor de şist”.

Legea i-ar obliga pe titularii licenţelor de explorare a zăcămintelor de hidrocarburi gazoase sau lichide să trimită un raport privind tehnica utilizată în explorare către autoritatea care le-a emis licenţa de explorare, anularea licenţelor şi sancţionarea celor care nu fac acest lucru în 30 de zile.

Proiectul de lege ar afecta direct activitatea Chevron pe teritoriul ţării noastre, companie care pe 3 octombrie a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea, în judeţul Vaslui, a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România.

Ulterior, Chevron s-a retras de la Pungeşti, în urma protestelor organizate de localnici.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi