Deputatul USR din Comisia SRI acuză: Dragnea şi Tăriceanu vor să-l scoată din închisoare pe teroristul Haysam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Lucian Stanciu Viziteu, reprezentantul USR în Comisia SRI, susţine că prin declasificarea Hotărârii CSAT 17/2005, ar putea să fie scos diin închisoare inclusiv Omar Haysam, persoană închisă pentru terorism.

„Un proiect de lege depus de preşedintele PSD, Liviu Dragnea şi preşedintele ALDE, Popescu Tăriceanu ar putea scoate din închisoare persoane condamnate pentru trafic de persoane, trafic de arme sau chiar terorism, printre cei vizaţi fiind chiar Omar Haysam“, atrage atenţia deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu. 

Mai precis, vorba despre proiectul de lege numărul 616/2018, depus de Dragnea, Tăriceanu şi Mircea Drăghici. Proiectul depus de cei doi lideri de partid vizează declasificarea Hotărârii CSAT 17/2005, în baza căreia s-au construit protocoalele dintre SRI şi DNA, cât şi a tuturor documentelor având ca temei sau fiind încheiate în baza acestei hotărâri.

Proiectul asumat de Dragnea şi Tăriceanu oferă posibilitatea tututor celor care au fost condamnaţi, în baza unor anchete la care au cooperat diverse instituţii ale statului, folosind şi aceste  protocoale, să “se adreseze instanţelor, cu acţiuni de revizuire, pretenţii”.

„Ce uită Dragnea dar mai ales Tăriceanu, care pe atunci era chiar vice-preşedintele CSAT, este că în baza Hotărârii CSAT s-au construit şi protocoalele dintre SRI şi DIICOT, iar această formă de colaborare viza competenţele parchetului care se ocupă cu crima organizată şi terorismul”, arată Viziteu.

Deputatul USR din Comisia SRI consideră că autorii legii vor să-i „salveze“ pe prietenii lor.„Cei doi lideri de partid sunt disperaţi să-i salveze pe prietenii lor anchetaţi sau chiar condamnaţi în urma dosarelor la care au lucrat procurorii DNA, iar acest lucru îi face să comită erori uriaşe. O astfel de eroare este să le permită tuturor celor condamnaţi pentru terorism în România să ceară redeschiderea dosarelor şi reluarea proceselor de la prima instanţă”, atenţionează liderul USR.

Nu în ultimul rând, Viziteu aminteşte de cazul Haysam. „Cel mai celebru caz este al omului de afaceri sirian Omar Haysam, condamnat în 2016 la 24 de ani de închisoare, inclusiv pentru acţiuni de terorism. În mod similar, persoane condamnate pentru trafic de droguri, trafic de fiinţe umane sau trafic de arme pot cere reluarea proceselor dacă în cazul lor DIICOT a colaborat cu SRI la desfăşurarea anchetei.”, explică Viziteu.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima