Deputatul PSD Andreea Cosma, dezvăluiri despre legăturile cu procurorul Mircea Negulescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Cosma FOTO Inquam

Deputatul PSD Andreea Cosma, fiica fostului şef al CJ Prahova, Mircea Cosma, susţine că a avut o relaţie de prietenie cu Mircea Negulescu, fost procuror al structurii DNA din Ploieşti, care ar fi făcut o pasiune pentru ea, iar apoi ar fi ameninţat-o.

„Am avut o relaţie de prietenie cu domnul Negulescu, platonică. Fără sex. L-am cunsocut întâmplător la jumătatea anului 2013. A venit însoţit de un client de-al meu. A început apoi să îmi facă avansuri, a încercat să mă cucerească sentimental. Îmi trimitea flori, prăjituri prin intermediul domnului Cantemir. Apoi la repetatele mele refuzuri au încetat avansurile. După 6 luni, pe 1 noiembrie 2013 m-a sunat şi mi-a spus că e procurorul Negulescu şi să mă prezint la camera 33. Dacă nu ajung într-o oră, voi fi arestată. Nu ştiam de ce mă cheamă. Am ajuns la Parchet şi mi-a spus că mi se deschide urmărirea penală. Mi-a spus că e urmărire penală pentru trafic de zbor. Mi-a spus că mă lasă fără casă şi fără meserie şi că îmi va ajunge copilul pe drumuri. Mi-a spus că tatăl meu să îşi dea demisia, altfel eu rămân fără casă. Presiunea a început cu mine. Eu sunt fata lui Mircea Cosma. Mi-a deschis mie dosarul penal, apoi a lucrat dosarul fratelui meu şi al tatălui meu şi l-a declinat apoi la DNA. El nu era atunci la DNA“, a povestit Andreea Cosma la emisiunea de la România TV a lui Victor Ciutacu. 

„Mai întâi a fost cuceritor, apoi şi-a schimbat comportamentul. Mi-a făcut percheziţie domiciliară cu mascaţii. Apoi la sediul birului notarial mi-a ridicat 26 de mii de documente încălcând legea. Nu a avut voie să ridice decât un singur document. Mi-a spus să spun ceva despre Sebastian Ghiţă. I-am spus că nu pot să fac nimic. Nu cunosc nimic despre Sebi Ghiţă. Mi-a spus că dacă fac denunţ infracţiunea mea se transformă în neglijenţă în serviciu.

Mi-a dat control judiciar şi mi-a spus că e gelos şi că trebuie să merg doar între Bucureşti şi Ploieşti“, susţine Andreea Cosma. Deputatul a povestit că Negulescu i-a ridicat controlul judiciar pentru a merge împreună la mare. „I-am spus că nu pot să mă duc la mare cu el că sunt sub control judiciar. Apoi, mi-a transmis să mă duc la Parchet să îmi ridice controlul judiciar, dar am refuzat să merg la mare şi la munte. Mai târziu m-a scos şi la mall. S-a abţinut apoi în dosarul meu şi a fost repartizat dosarul la altă procuroare.

După ce nu a mai fost procurorul meu, a fost la mine la birou. Eu i l-am prezentat pe fratele meu, apoi s-a întâlnit cu tatăl meu. Venea aşa de des că începea să spună poate o să fii socrul sau cumnatul meu. L-am refuzat diplomat, i-am spus că e căsătorit. A început să îmi spună că vrea să divorţeze. Fratele meu i-a spus să nu divorţeze că nu o să stau cu el. Tot ce a trecut în dosarul meu au fost invenţii, mi s-a dat clasare", a mai spus Andreea Cosma la România TV.

Suspendat din magistratură

Mircea Negulescu 

Procurorul suspendat Mircea Negulescu a stârnit mai multe controverse după ce Inspecţia Judiciară a demarat trei cercetări disciplinare în cazul său, pentru că, printre altele, ar fi cerut unui alt procuror informaţii cu privire la unele interceptări dintr-un dosar. El este urmărit penal pentru cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor în dosarul în care Vlad Cosma, fiul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, a fost trimis în judecată pentru instigare la evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Audiat ca martor în dosarul în care foşti şefi de poliţie şi parchet sunt acuzaţi că i-au furnizat lui Sebastian Ghiţă date dintr-un dosar al unor apropiaţi ai fostului preşedinte CJ Prahova, Negulescu le-a spus judecătorilor că a avut "discuţii particulare pe whatsapp" cu fiica acestuia.

 Întrebat de magistraţi de ce a formulat o cerere de abţinere într-o cauză care o privea pe Andreea Cosma, procurorul Mircea Negulescu a răspuns: "Am apreciat că am intrat în nişte discuţii în afara cadrului profesional. Au fost discuţii particulare pe whatsapp. Interesul meu profesional era să aflu dacă Răzvan Alexe a ascuns banii undeva“. 

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte