Deputatul PNL care a votat împotriva lui Vlad Voiculescu: A fost o greşeală. Sunt într-o zonă fără semnal şi mă conectez foarte greu la Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Corneliu Olar

Deputatul PNL Corneliu Olar, singurul liberal care a votat pentru adoptarea moţiunii simple iniţiate de PSD împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu, a declarat că a fost o greşeală atunci când a folosit tableta ca să voteze pentru că este într-o zonă fără semnal şi se conectează greu la Camera Deputaţilor. El a adăugat că nu a fost cu intenţie votul său.

„A fost o greşeală. Am votat pe tabletă şi a fost o greşeală. Nu am apăsat pe buton şi foarte greu am accesat pentru că sunt într-o zonă fără semnal şi foarte greu mă conectez la Camera Deputaţilor. Am tot dat şi nu îmi apărea imaginea şi la vot, din greşeală am votat, dar nu intenţionat”, a declarat Corneliu Olar, pentru News.ro. 

Potrivit votului electronic afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor, în favoarea moţiunii simple a votat şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian.

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă iniţiată de 109 deputaţi social-democraţi împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu. Anterior votului, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a solicitat ca votul la moţiunea simplă să fie unul secret, însă cererea a fost respinsă.

Din 304 deputaţi prezenţi, au fost 140 de voturi „pentru”, 161 „contra”, o abţinere, iar doi deputaţi nu au votat.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă