Deputatul Olosz Gergely, fost preşedinte ANRE, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Olosz Gergely

Deputatul UDMR Olosz Gergely, fost preşedinte ANRE în perioada 2007-2008, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, alături de patru reprezentanţi ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obţină contracte oneroase, cerând în schimb peste 500.000 de euro şi 400.000 de lei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE în perioada 2007 - 2008, în prezent deputat, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă de joi al DNA.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi Ion Bîrcină şi Costin Iliescu, reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale, pe care procurorii anticorupţie îi acuză de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi cumpărare de influenţă, în formă continuată.

De asemenea, procurorii i-au trimis în judecată pe Cătălin Stan, administrator de drept la SC Power Plus SRL, pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, cumpărare de influenţă, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârşită în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată şi evaziune fiscală, precum şi pe Ovidiu Ionel Badea, administrator al SC Budirom Serv SRL, pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Dosarul a fost trimis petnru judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada mai 2010 - februarie 2011, Ion Bîrcină, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa lui Olosz Gergely, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.

În acest context, în perioada mai 2010 - 29 septembrie 2010, deputatul Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE, a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la cei trei suma de 516.000 de euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bîrcină, şi o altă societate comercială tip off shore.

"Din suma pretinsă, Power Plus SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin", au notat procurorii în documentul citat.

De asemenea, procurorii îl acuză pe Olosz Gergely că în perioada septembrie - noiembrie 2010 a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 lei.

În schimbul banilor, Olosz Gergely şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ România SA, susţin procurorii DNA.

"Traficul de influenţă s-a materializat în forma determinării de către Olosz Gergely a funcţionarilor de la CEZ România şi CEZ Distribuţie SA să încheie cu firmele controlate de asocierea Bîrcină următoarele contracte: să execute întocmai şi la timp plăţile din contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică dintre SC Power Plus SRL şi SC CEZ Vânzare SA; contractul de furnizare de materiale refolosibile dintre SC CEZ Distribuţie SA şi SC Budirom Serv SRL (firmă din grupul Bîrcină); contractul de cesiune de creanţă dintre SC CEZ Distribuţie SA şi SC Budirom Serv SRL, având ca obiect cesionarea creanţei de 30 milioane lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care cedentul o avea împotriva CN CFR SA, derivând din contractele de furnizare de energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR; în plus, urmare a aceleiaşi influenţe, s-a hotărât ca, în a doua etapă, să se cesioneze şi creanţa în valoare de 36.204.674 lei către aceeaşi firmă (creanţă cu acelaşi regim ca cel din prima etapă)", au precizat procurorii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”