Deputatul Ciprian Ciubuc, urmărit penal pentru distrugere. El era cu oile la păscut pe un teren care nu-i aparține

0
Publicat:

Deputatul Ciprian Ciubuc, intrat în Parlament pe listele AUR, în prezent fiind neafiliat, este urmărit penal pentru distrugere după ce a lăsat o turmă de oi să pască lucerna şi trifoiul de pe un teren care nu îi aparţinea, provocând un prejudiciu de 5.000 de lei.

Deputatul Ciprian ciubuc FOTO: facebook

UPDATE: ”Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviințarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor”, precizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

”La data de 2 iulie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, iar în cursul zilei de astăzi suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă faptele cercetate, încadrarea juridică, data acestora, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale. Totodată, astăzi a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea menţionată”, anunţă Parchetul ICCJ, scrie news.ro.

Conform anchetatorilor, la data de 13 aprilie 2024, în jurul orelor 19.00 – 20.00, ”timp de aproximativ 30 de minute, în timp ce se afla pe raza satului Gura Văii, com. Girov, jud. Neamţ, desfăşurând activităţi de pază a unei turme de ovine, cu intenţie şi fără drept, inculpatul a distrus cultura de lucernă şi trifoi, pe o suprafaţă de 640 metri, prin acţiunea de introducere a turmei de ovine pe care o deţine, pe această suprafaţă de teren, aflată în proprietatea unei persoane vătămate şi în folosinţa altei persoanei vătămate, provocându-le acestora un prejudiciu în cuantum de 5.000 lei reprezentând lipsa nutreţului specific primei recoltări de primăvară (aproximativ 30 de baloţi  de lucernă, în greutate de aproximativ 400 kg, fiecare, la un preţ al balotului de aproximativ 200 lei)”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!