Deputatul arădean Dorel Căprar s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Căprar FOTO Facebook

Deputatul arădean Dorel Căprar s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) şi devine astfel al patrulea parlamentar al umaniştilor. În urmă cu doar o zi, în acest partid s-a înscris şi Teodor Meleşcanu, fost ministru de Externe.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Partidului Puterii Umaniste (PPU), Dorel Căprar, deputat de Arad, s-a înscris în această formaţiune politică şi devine astfel al patrulea parlamentar al umaniştilor.

    

„Am decis că doctrina umanistă şi promovarea valorilor acesteia este în interesul României şi al cetăţenilor români şi este pe deplin compatibilă cu principiile şi valorile mele politice şi de viaţă. În această perioadă societatea românească are o nevoie acută de revenire la valorile tradiţionale de respect şi sprijin faţă de om, de nevoile acestuia, de raţiune, demnitate, credinţă şi mai ales de patriotism. Considerând că doctrina umanistă poate constitui un remediu eficient al actualei situaţii, am decis să mă alătur proiectului politic al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) şi începând de azi să mă înscriu în acest partid. ROMÂNIA NU SE NEGOCIAZĂ!!! AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!!!”, a transmis deputatul Dorel Căprar.

Dorel Căprar a fost exclus din PSD Arad la începutul lunii mai a acestui an. El este, în prezent, inculpat în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată