Deputaţii UDMR propun crearea unui fond de pensii al parlamentarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

18 din cei 21 de membri ai grupului UDMR din Camera Deputaţilor au depus o iniţiativă legislativă privind înfiinţarea unui fond de pensii pentru parlamentari, în completarea legii privind statutul senatorilor şi deputaţilor.  

La iniţiativă s-au raliat deputatul social-democrat Aura Vasile şi deputatul UNPR Eugen Nicolicea.
"Această formă de pensie este menită să asigure o anumită stabilitate economică şi financiară după ieşirea la pensie a membrilor Parlamentului care pe o perioadă de unul sau mai multe mandate au exercitat funcţia de demnitar în organul legislativ al ţării. Pensia stabilită prin această iniţiativă legislativă va fi suportată din fondul anume creat în acest scop, constituit din contribuţia fiecărui senator şi deputat în funcţie şi va fi plătibilă la atingerea vârstei legale de pensionare. Această pensie va fi independentă faţă de orice alte drepturi de pensii obţinute în baza legilor în vigoare", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Textul stabileşte că, la împlinirea vârstei de pensionare, deputaţii şi senatorii
beneficiază de pensie parlamentară. Sistemul de pensii parlamentare se organizează şi funcţionează pe baza principiilor contributivităţii şi mutualităţii.
Resursele fondului de pensii parlamentare se constituie din contribuţii ale parlamentarilor, contribuţia lunară reprezentând 10% din indemnizaţia deputaţilor şi senatorilor aflaţi în îndeplinirea mandatului.
Cuantumul pensiei va reprezenta 4% din indemnizaţia unui deputat sau senator aflat în îndeplinirea mandatului pentru fiecare an complet de exercitare a mandatului. Pentru fiecare lună întreagă de exercitare a mandatului se acordă o treime puncte procentuale din indemnizaţia unui deputat sau senator aflat în îndeplinirea mandatului.
Pensia astfel calculată nu poate depăşi 80% din indemnizaţia unui parlamentar aflat în îndeplinirea mandatului.
Propunerea legislativă menţionează că în cazul modificării indemnizaţiilor, pensiile se actualizează, în termen de 3 luni.
Parlamentarii ar urma să beneficiaze de pensia parlamentară, independent de orice alte forme de pensii.
Modalitatea de administrare a fondului de pensii parlamentare, precum şi modalitatea de plată a pensiilor se stabileşte prin decizie a birourilor permanente reunite ale celor două camere ale Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Proiectul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania