Deputaţii bâjbâie în jurul Legii ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii vin din vacanţă pe 16 august pentru Agenţia de Integritate fără a şti ce proiect vor discuta. Şefa Camerei Deputaţilor, democrat-liberala Roberta Anastase, a bifat convocarea sesiunii extraordinare, dar soarta controlului averilor rămâne neclară.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor  a decis ieri să întrerupă vacanţa parlamentarilor, convocând plenul pentru data de 16 august.

Mai citiţi şi:

Reacţia lui Băsescu la Raportul C.E.: cheamă Parlamentul din vacanţă pentru Legea ANI

Conducerea acestui for a mai stabilit sesizarea Comisiei juridice în legătură cu Legea ANI, deputaţii jurişti urmând să elaboreze un raport "care să  pună în acord cu decizia Curţii Constituţionale legislaţia în privinţa funcţionării ANI", după cum a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Încurcătură legislativă

Formularea alambicată ascunde încurcătura legislativă în care se află deputaţii care nu au un proiect de lege pe care să îl discute.

Ministerul Justiţiei, care ar fi trebuit să trimită Parlamentului noua Lege ANI, nu a făcut acest lucru, depăşind termenul stabilit de premierul Emil Boc.  În aceste condiţii, nu era clar care va fi textul care ar trebui să intre în dezbatere, printre politicieni circulând diverse variante.

La Parlament erau luate în calcul fie depunerea unui proiect de lege de către Roberta Anastase şi Daniel Buda (preşedintele Comisiei juridice) în numele PDL, fie rediscutarea legii declarate neconstituţionale în paralel cu decizia Curţii.

Optimism nejustificat

Haosul de la Cameră vine în condiţiile în care decizia deputaţilor va fi oricum complicată, pentru că judecătorii Curţii au respins legea acuzând, printre altele, faptul că ANI  a reprimit o serie de atribuţii declarate deja neconstituţionale.

În plus, magistraţii constituţionalişti au ajuns la concluzia că legea "nu respectă normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul, forma juridică, limbajul şi stilul actului normativ."

În ciuda neclarităţilor, declaraţiile în faţa camerelor de luat de vederi au avut un ton optimist. Roberta Anastase a susţinut că nu au  fost probleme legate de vacanţa parlamentară în ceea ce priveşte convocarea sesiunii extraordinare.

"Am avut deschidere din partea tuturor grupurilor parlamentare. Mă aştept să avem cvorum şi Legea ANI să treacă de Cameră", a spus Anastase. Odată adoptată de Cameră, legea urmează să fie discutată de Senat. Biroul Permanent al Senatului se va reuni marţea viitoare, pentru a stabili data la care va avea loc sesiunea extraordinară. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”