Deputatii au votat in unanimitate legea construirii Catedralei Mantuirii Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezbaterea legii privind construirea Catedralei Mantuirii Neamului a fost transformata de reprezentantii partidelor parlamentare intr-o adevarata competitie, in care vorbitorii au vrut sa demonstreze

Dezbaterea legii privind construirea Catedralei Mantuirii Neamului a fost transformata de reprezentantii partidelor parlamentare intr-o adevarata competitie, in care vorbitorii au vrut sa demonstreze cat de buni crestini sunt si cat de mult sprijina construirea impozantului edificiu religios. Presedintele comisiei pentru administratie, pedistul Ion Oltean, a incercat sa spuna ca ar fi unele probleme cu amplasamentul in Parcul Carol si ca, avand asentimentul colegilor din comisie, ar mai cere o amanare, pentru a discuta in prezenta reprezentantului Guvernului, dar fara nici o sansa. Imediat a fost taxat de peremisti ca vrea sa tergiverseze lucrurile din rea credinta. Ion Oltean a fost nevoit sa vina la microfon sa-si declare calitatea de "bun crestin". Valer Dorneanu, aratandu-se marcat de importanta momentului, a coborat la tribuna pentru a-si sustine punctele de vedere, ceea ce de obicei nu prea face, preferand sa vorbeasca din fotoliul sau de presedinte al Camerei. El a spus ca fiecare stat in care biserica ortodoxa este majoritara are o mare catedrala, adaugand ca nu vrea sa evoce, in acest sens, marea catedrala din Moscova. Toti reprezentantii partidelor si-au declarat atasamentul pentru ridicarea catedralei, fara sa se mai discute aspectele controversate privind amplasarea in Parcul Carol. Votul a fost in unanimitate, ceea ce l-a facut pe Valer Dorneanu sa exclame: "Este una dintre cele mai frumoase zile ale prezidentiatului meu!" Legea, votata deja de Senat, prevede transferul catre Patriarhie a unei suprafete de 13.800 de metri patrati din Parcul Carol pentru constructia propriu-zisa. Terenul inconjurator pana la 50.000 de metri patrati ramane parc public, in administrarea Patriarhiei. Monumentul actual ridicat de regimul comunist nu va fi demolat.