Deputaţii au adoptat proiectul legii funcţionarilor publici, deşi Opoziţia a boicotat votul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iniţial, deputaţii au aprobat legea lustraţiei

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 172 de voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi nicio abţinere, proiectul legii privind Statutul funcţionarilor publici, în absenţa deputaţilor PSD şi PNL.

Anterior, deputaţii PSD şi PNL au anunţat că nu participă la şedinţa în care se dă vot la statutul funcţionarilor publici. Deputatul social-democrat Valeriu Zgonea a precizat că PSD va contesta la Curtea Constituţională acest act normativ, pe motivul încălcării procedurilor parlamentare. Astfel că, echipa PSD lucrează împreună cu echipa PNL.

După ce Opoziţia a plecat din sală, secretarul Camerei Dumitru Pardău (PDL) a afăcut apelul nominal şi a anunţat că mai sunt prezenţi 174 de deputaţi. Pentru a trece, legea avea nevoie de minimum 167 de voturi.

Un număr de 172 de deputaţi au votat în favoarea proiectului, astfel că preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că proiectul a fost adoptat.

După anunţarea rezultatului, Zgonea a afirmat că Dumitru Pardău a anunţat prezenţi şi deputaţi care nu erau în sală, contestând faptul că în sală ar fi fost 174. Totodată, social-democratul a criticat şi  şi faptul că votul asupra proiectului de lege s-a dat prin ridicarea mâinii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”