Deputaţii au adoptat legea privind organizarea parlamentarelor. Surse: Bogdan Aurescu a insistat pentru două zile de vot în Diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a fost printre marii susţinători a variantei cu două zile pentru vot în Diaspora

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care reglementează alegerile parlamentare din 6 decembrie. PNL a reuşit să convingă formaţiunile din Parlament să fie două zile de vot în Diaspora, adică 5 şi 6 decembrie. Potrivit unor surse politice, ministrul de Externe a insistat pentru susţinerea şi adoptarea acestei prevederi.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a explicat că social-democraţii vor vota modificarea pentru a nu da ocazia PNL şi USR să se „reactiveze” şi să acuze PSD că vrea să blocheze votul în Diaspora.

„Desi nu e nevoie de doua zile, pentru a nu va reactiva, vom vota amendamentul acesta si vom asigura cele doua zile. Dar repet, doar 1.800 de oameni s-au inscris sa voteze la parlamentare, e o risipa de bani publici”, a declarat Simonis.

Surse politice au precizat pentru „Adevărul” că Bogdan Aurescu a insistat pe lângă parlamentari să fie de acord cu două zile de votare.  „Amendamentul prin care cetăţenii români din Diaspora aveau dreptul de a vota sâmbătă şi duminică la alegerile parlamentare, susţinut de PNL, a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor. Iniţial, acest amendament a fost respins de PSD în Comisia Juridică, dar insistenţele parlamentarilor PNL pentru ca românii din Diaspora să voteze în două zile, în condiţii de siguranţă medicală, au avut câştig de cauză”, a declarat, la rândul său, FLorin Roman. 

„Este greu de înţeles de ce PSD se teme atât de mult de votul românilor din Diaspora, ţinând cont de faptul că, pe fondul pandemiei de COVID-19, unele ţări nu permit deschiderea de secţii de votare. PSD a refuzat categoric şi discutarea proiectelor de lege iniţiate de PNL, prin care am propus creşterea numărului de parlamentari pentru Diaspora, având în vedere că milioane de români din afara graniţelor ţării şi-au exprimat votul la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale”, a continuat liderul deputaţilor PNL.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite