Deputat PDL: Patronul de la "Atac la persoană" a vrut să mă ajute în campanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PDL Adrian Rădulescu a spus joi, la realitatea.net, că fostul patron al ziarului „Atac la persoană", Marius Ghezea, reţinut miercuri pentru şantaj, a vrut să-i facă reclamă în publicaţia pe care o conducea.

Întrebat cum l-a cunoscut pe Ghezea, deputatul PDL a spus:  "A venit la mine să facă un interviu prin aprilie, apoi a trimis o reporteriţă de la domnealui, prin iulie şi m-a sunat înainte de campanie să mă întrebe dacă mă poate ajuta cu ceva. I-am spus că nu, mulţumesc, nu am nevoie de reclamă în presă".

"Nu am nicio legătură...E de la presă, a vrut să ne întâlnim, nu aveam motive să-l refuz, mai ales că eu am o relaţie excepţională cu presa", a adăugat Rădulescu.

Mihai Ghezea a fost ridicat miercuri în timp ce lua masa cu deputatul Adrian Rădulescu, iar după ce a fost luat de poliţişti i-a cerut acestuia, telefonic, să intervină, au declarat, joi, pentru Mediafax, surse judiciare. "Da, m-am întâlnit cu patronul de la Atac la persoană înainte de a fi reţinut", a spus Rădulescu.

"Am aceeaşi relaţie cu Mihai Ghezea pe care o am cu dumneavoastră. M-a sunat la circa 10 minute după ce a fost reţinut. Mi-a zis că l-au luat de lângă maşină şi că e în legătură cu un şantaj la domnul Ioan Niculae. Nu mi-a spus absolut nimic de vreo intervenţie sau ceva. M-am întâlnit cu el înainte, m-a întrebat dacă îl cunosc pe domnul Niculae, i-am spus că da, ca are un contract, că să ne vedem împreună, i-am spus că nu mă bag în aşa ceva. Asta a fost toată discuţia. La 15 minute m-a sunat. De ce m-a sunat pe mine şi nu pe altcineva? Poate pentru că tocmai ne văzusem, nu ştiu, întrebaţi-l pe dânsul", a spus deputatul PDL.

Cazul şantaj pentru publicitate

Mihai Ghezea a fost ridicat, miercuri, din Piaţa Rosetti din Capitală, unde lua masa cu deputatul Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Patronul ziarului "Atac la persoană" e acuzat că l-ar fi şantajat printr-un contract de publicitate pe Ioan Niculae, patronul Holdingului InterAgro şi al echipei de fotbal Astra Ploieşti.

Sursele juridciare au precizat că în luna aprilie între InterAgro şi "Atac la persoană" a fost încheiat un contract de publicitate, una dintre clauzele contractuale fiind aceea ca ziarul să se abţină de la a publica materiale care să aducă atingere sau să afecteze companiile lui Niculae sau imaginea sa personală. Valoarea contractului, potrivit surselor citate, era de 1.000 de euro lunar, la debut fiind plătit un avans pe trei luni.

După primele trei luni, Mihai Ghezea a reziliat contractul şi a publicat un material jurnalistic ce viza viaţa personală a lui Ion Niculae. Potrivit surselor citate, rezilierea bruscă a contractului a fost cauzată de dorinţa lui Ghezea de a majora suma prevăzută în înţelegere. În acest context, în luna iulie patronul de la Astra Ploieşti ar fi depus o plângere penală la poliţie, acuzându-l pe Ghezea de şantaj.

Mihai Ghezea a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, într-un dosar în care Dan Diaconescu şi Doru Pârv sunt acuzaţi de şantajarea primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie