Denise Rifai anunţă că nu va da curs invitaţiei de a candida din partea PNL la alegerile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Denise Rifai scrie pe pagina sa de Facebook că a decis să nu dea curs invitaţiei Alinei Gorghiu de a candida la alegerile parlamentare pe listele PNL, ea precizând că îşi iubeşte meseria şi doreşte să rămână în presă.

”După aproape o săptămână în care am reflectat la invitaţia Alinei Gorghiu de a candida la alegerile parlamentare pe listele PNL şi urmărind (cu amărăciune la început, dar cu mult amuzament pe final ;-)) jignirile şi chiar disperarea unor colegi din presă, dar şi atacurile unor politicieni la adresa mea (câţiva, chiar din partidul Alinei ...), stârnite toate de posibila mea candidatură, cred că este de datoria mea să-i mulţumesc public încă o dată Alinei Gorghiu pt invitaţie, dar şi să anunţ public decizia pe care am luat-o: aleg să fac politică, dar tot ca până acum, în numele telespectatorilor mei, a celor care-mi apreciază munca şi implicarea de zi cu zi; le mulţumesc lor încă o dată pentru sprijin, pentru gândul bun şi pentru urările minunate pe care le-am tot primit în această săptămână! :-)”, scrie Denise Rifai pe Facebook.

Ea precizează că îşi iubeşte meseria şi a ales să rămână în televiziune.

”Dacă aş fi ales listele PNL azi, arta compromisului extrem, a minţitului excesiv, a mâinii strânse doar de faţadă, a cv –ului «cazier de dosare penale», etc., ar fi fost chestiuni cu care nu mă puteam acomoda; iar din reacţiile politicienilor am ghicit că nici nu aş fi reuşit să jalonez printre toate acestea, să-mi pot croi măcar un minim drum politic de unde să pot încerca măcar să fac ceva interesant, consistent, pentru ţara noastră; sau cel puţin, nu acum...”, mai scrie Rifai.

Denise Rifai spune că, dacă se va realiza o minimă reformă a politicului, peste ani ar putea să intre în politică.

”Mulţumesc şi succes Alinei Gorghiu! O aşteaptă o luptă grea, miza ei personală este apăsătoare, iar oameni curajoşi şi hotărâţi în jurul ei, cam puţini...”, mai scrie în încheiere Rifai.

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a fost întrebată, luni, despre discuţiile cu jurnalista Denise Rifai pentru un loc pe listele pentru parlamentare, ea spunând că, în general, nu vorbeşte cu oameni pe care nu îi apreciază, ci merge să vorbească cu oameni care consideră că sunt compatibili cu PNL, adăugând că lista partidului va fi una întinerită, împrospătată cu oameni cu expertiză.

Întrebată dacă jurnalista Denise Rifai se va regăsi pe listele PNL la parlamentare, preşedintele PNL a arătat că nu doreşte să vorbească despre nume, în acest moment, pentru că listele partidului nu sunt finalizate. 

”Am avut nu doar o propunere, chiar şi o întâlnire cu un om faţă de care mi-am afirmat public aprecierea. Nu văd de ce noi, oamenii politici, nu ar trebui să avem apreciere publică faţă de jurnaliştii care de multe ori nu ne-au fost favorabili. Am avut varii propuneri, nu doar către doamna Rifai. Sunt cel puţin 50 de oameni din diverse domenii, oameni de afaceri, jurnalişti, cărora le-am propus, şi sunt mulţi care vor răspunde pozitiv acestei propuneri, şi mulţi au făcut-o deja către organizaţiile judeţene care le-au făcut aceste propuneri”, a spus Alina Gorghiu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”