Demisii din grupul parlamentar al PNL. Cine sunt primii liberali care-l urmează pe Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Kocsis a părăsit grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor FOTO Facebook Alexandru Kocsis

Trei parlamentari şi-au anunţat până în prezent demisiile din grupurile parlamentare ale PNL, aceştia urmând să fie neafiliaţi, la fel ca Ludovic Orban. Alexandru Kocsis şi Iosif Florean au fost primii aleşi care se alătură fostului preşedinte al liberalilor. Ulterior, fostul ministru Ion Grindă a publicat un mesaj prin care punctează faptul că se desparte şi el de colegii din grupul parlamentar de la Cameră..

UPDATE Ion Grindă, fost ministru al Dezvoltării şi deputat de Vrancea, a anunţat că părăseşte grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor.

***

Primul parlamentar care a ales să-l urmeze pe Ludovic Orban este deputatul Alexandru Kocsis. „De astăzi, 27 octombrie, mă retrag din Grupul PNL. Voi acţiona cel puţin temporar ca deputat neafiliat. Nu voi mai valida orgoliile unor copii bătrâni, Florin Cîţu şi Klaus Iohannis”, a afirmat Kocsis, un colaborator apropiat al lui Ludovic Orban. 

De asemenea, de la Senat şi-a dat demisia Iosif Florean. „Doresc să vă informez că astăzi mi-am depus demisia din grupul parlamentar PNL, rămânând senator neafiliat. Motivul este atitudinea majorităţii colegilor mei, care prin obedienţă faţă de preşedintele Iohannis au girat dezastrul sanitar, cel economic şi criza politică. Nu am nicio şansă să îmi onorez angajamentele pe care le-am luat în faţa electoratului. Domnul preşedinte Iohannis l-a sprijinit mult prea mult, nejustificat pe domnul Cîţu. Această atitudine a dus la destrămarea coaliţiei şi la căderea Guvernului. Până şi parteneriatul Iohannis-Cîţu s-a încheiat la doar trei săptămâni după congres”, a afirmat Florean. 

Ludovic Orban a anunţat că se desparte de grupul parlamentar al PNL pentru o perioadă, dar nu exclude şi o demisie din partid, dacă formaţiunea va continuă să meargă spre PSD şi dacă nu va încheia colaborarea cu Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică