Decebal Făgădău: Partidul are nevoie de un moment de aşezare. Atâtea momente de încercare într-un an de guvernare nu au mai fost în istoria niciunui partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decebal Făgădău, primarul Constanţei şi preşedintele executiv al PSD Constanţa

Preşedintele PSD Constanţa, Decebal Făgădău, a spus joi că un congres al partidului este oricând binevenit, mai ales atunci când este nevoie de o reaşezare a lucrurilor. Acesta a mai declarat că „atâtea momente de încercare într-un an de guvernare câte au fost la PSD”, nu au mai existat în istoria niciunui partid. Făgădău a mai adăugat că speră şi la o revizuire a Statului partidului.

Decebal Făgădău, preşedintele executiv PSD Constanţa, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că atâtea momente de încercare câte au avut loc în 2017 pentru PSD nu au mai fost în istoria niciunui partid. Acesta a precizat că un Congres extraordinar este oricând binevenit, mai ales în contextul în care partidul are nevoie de o reaşezare.

“Oricând este binevenit un Congres. Atunci când simţi că este nevoie de o reaşezare a lucrurilor în partid, da, acesta este modul prin care le poţi reaşeza: congresul. Trebuie să recunoaştem că nu doar în istoria partidului nostru, dar nici în istoria celorlalte partide, nu au fost atâtea momente de încercare într-un an de guvernare câte au fost la noi în 2017. Tocmai de aceea, consider că este o hotărâre înţeleaptă, ba mai mult, dintre cei care spuneau că nu este necesar un congres, îmi amintesc că erau mulţi care în urmă cu câteva săptămâni spuneau că ar fi nevoie de un congres”, a afirmat Făgădău.

El a precizat că partidul are nevoie de un moment de aşezare, sperând ca acest an să fie unul liniştit şi de construcţie.

“Evident că partidul are nevoie de un moment de aşezare, de calmare pentru că trebuie să profităm de acest an, sper să fie unul de linişte şi de construcţie, întrucât 2019 nicidecum nu va fi unul liniştit. Va fi unul în care  vom avea două rânduri de alegeri, alegeri europarlamentare şi alegeri prezidenţiale”, a menţionat preşedintele executiv al PSD Constanţa.

El a mai adăugat că în cadrul congresului ar trebui să se discute şi despre revizuirea Statutului partidului.

„Un lucru important pentru partid ar fi revizuirea statutului. Statutul, în ultima perioadă a fost cam des modificat şi mai puţin inspirat, pe alocuri. Ori cred că o discuţie foarte serioasă tocmai pentru a  pregăti acest congres poate fi legată de statutul partidului astfel încât să acoperim o mulţime de situaţii noi pe care nu le-a prevăzut nimeni. Am avut momente în care noi am mandatat pe cineva să ne reprezinte pentru funcţii înalte după care, în momentul în care tot noi, prin forurile statutar alese, Birou Permanent Naţional, Comitet Executiv Naţional, am hotărât să retragem sprijinul, am văzut că mulţi rămâneau ancoraţi pe poziţiile respective”, a explicat Decebal Făgădău.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”