Deca, la dezbaterea moțiunii USR și Forța Dreptei: Sunteţi un pericol pentru viitorul României, dacă nu vă raliaţi la eforturile ministerului

0
Publicat:

Ministra Educaţiei Ligia Deca a susținut în cadrul dezbaterilor pentru moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei că „nu există reformă cu efect instantaneu în educaţie”, dar și că membrii celor două formațiuni politice sunt „un pericol pentru viitorul României”, dacă nu se raliază „la eforturile Ministerului Educaţiei de a forma absolvenţii pe care piaţa muncii îi caută şi viitorii cetăţeni activi”.

Ministrul a vorbit în cadrul dezbaterilor despre proiectul România Educată FOTO Inquam Photos

„Nu există reformă cu efect instantaneu în educaţie. Repet, ceea ce am declarat în 5 decembrie, PISA 2022 ne arată că elevii din familie cu venituri mici şi nivel de educaţie redus obţin performanţe mai scăzute la lectură, ştiinţe şi matematică. România nu-şi permite să irosească resursă umană. De aceea, prin măsurile integrate prevăzute în legea învăţământului preuniversitar burse şcolare, curriculum centrat pe formarea competenţelor, predarea adaptată şi diferenţiată, programul învăţare remedială, susţinerea financiară a profesorilor din mediul rural, zone prioritare de investiţie în educaţie şi desegregare putem susţine fiecare elev să îşi atingă potenţialul. Măsurile acestea care, odată implementate, vor îmbunătăţi rezultatele studiului PISA, precum şi întregul sistem de educaţie sunt rezultatul la ceea ce semnatarii numesc o glumă proiectul România educată”, a declarat Ligia Deca, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple depuse de USR şi Forţa Dreptei.

Ministrul a adăugat că proiectul România educată este concretizat în două legi ale educaţiei.

„Vorbiţi despre o lege prost făcută. Haideţi să vedem mai concret, extinderea programului masă sănătoasă este o politică proastă? Îmbunătăţirea formării profesorilor, susţinerea financiară a profesorilor din mediul rural, dar formarea consorţiilor şcolare, generalizarea învăţământului dual, acestea sunt reformele pe care dumnevoastrăle numiţi proaste? Sunteţi un pericol pentru viitorul României, dacă nu vă raliaţi la eforturile Ministerului Educaţiei de a forma absolvenţii pe care piaţa muncii îi caută şi viitorii cetăţeni activi. Ieri am comemorat 111 ani de la moartea marelui reformator al şcolii româneşti, ministrul liberal Spiru Haret. În loc să învăţăm din lecţiile de construcţie pe care operele sare le promovează şi în locul unui dialog civilizat despre cum putem sprijini educaţia împreună, aţi ales să aruncaţi cu noroi. Aţi vrut să contribuiţi mai mult? Aţi avut nenumărate ocazii, dar România nu poate fi salvată cu mai puţin de două pagini de amendamente. Cum aţi transmis atunci când legile au devenit publice în 27 februarie”, a mai explicat Ligia Deca.

Toodată, ministrul a subliniat că „avem nevoie de profesori bine pregătiţi, aşa că am prevăzut un nou sistem de formare continuă a cadrelor didactice”.

„Se va pune accent pe practica pedagogică desfăşurată prin obligativitatea absolvirii unui masterat didactic în care practica reprezintă 80% apoi, pentru că tot am vorbit de PISA, vă reamintesc că noile legi includ o secţiune dedicată combaterii analfabetismului funcţional, care este dublată de investiţii din PNRR precum şi din programul operaţional educaţie şi ocupare, care să asigure finanţare pentru intervenţii dedicate recuperării decalajelor la nivelul fiecărei şcoli şi pentru fiecare copil. Avem nevoie să reducem manifestările violente din şcoli şi pentru asta am inclus în lege planul naţional de combatere a violenţei şcolare şi planul naţional pentru siguranţa în învăţământul preuniversitar. Adaug că pentru învăţământul preuniversitar tehnologic, legea prevede faptul că acesta se va desfăşura exclusiv în sistem dual pentru toate liceele tehnologice. Începând cu anul şcolar 2029-2030 finanţăm 29 de campusuri de învăţământ dual. Pentru această tranziţie avem nevoie să creştem tineri care să aibă competenţele necesare pentru a se integra pe piaţa muncii”, a mai adăugat ministrul.

Ministrul a mai arătat că legea prevede, de asemenea, măsuri pentru susţinerea învăţământului din afara graniţelor ţării, inclusiv prin înfiinţarea de şcoli româneşti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert