De ce va pierde Ponta alegerile prezidenţiale. Care e cartea câştigătoare pe care trebuie să mizeze orice candidat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bătălia pentru alegerile prezidenţiale se ascute tot mai mult, iar principalele partide par să-şi fi creionat strategia electorală, ca mesaj şi acţiune. Cel puţin până la europarlamentare, când scorurile vor decide dacă e nevoie de o schimbare de macaz sau de accentuarea strategiilor curente.

Unii candidaţi mizează totul pe o carte, în timp ce alţii încearcă să-şi crească şansele activând pe mai multe fronturi.

Econtext vă prezintă strategia adoptată de fiecare mare partid şi candidat, dar şi avantajele şi dezavantajele acestora.

Şi iată care sunt acestea:

1. PSD şi Victor Ponta

Mizează totul pe o singură carte: USL contra lui Băsescu. Altfel spus, anti-băsismul, lupta împotriva preşedintelui Traian Băsescu, motiv pentru care a fost creată Uniunea Social-Liberală şi motivul pentru care Ponta aduce mereu această idee în primplan.

Avantaje: filiale puternice şi infrastructură media extrem de puternică.

Dezavantaje: erodarea mesajului anti-băsist, lipsa altui tip de mesaj, lipsa campaniei pozitive. Totuşi, diferenţa faţă de 2009 este că Traian Băsescu are încă încărcătură negativă destul de ridicată. Atacarea unui personaj încărcat negativ îţi aduce puncte, pe când atacul unui personaj încărcat pozitiv funcţionează ca un bumerang, are imapct negativ asupra atacatorului. Aşa se explică efectul destructiv pe care l-a avut atacul PDL-ului asupra lui Raed Arafat, din 2012.

2. PNL şi Crin Antonescu

Crin Antonescu pare să-şi fi dat seama că va pierde pe filiera anti-băsistă în faţa PSD-ului, din mai multe motive. Antonescu merge pe două paliere, anti-băsism, dar şi anti-PSDism. Prima devine tot mai puţin pronunţată, în timp ce a doua nu este exploatată suficient.

Avantaje: filiale puternice, dar infrastructură media mai puţin puternică.

Dezavantaje: discurs încă slab, neconturat, încă oscilant tematic, lipsa campaniei pozitive. O idee de campanie pozitivă, deloc exploatată, este iniţiativa PNL privind limitarea defrişării de păduri. Această temă ar putea fi profund exploatată de Crin Antonescu. Şi nu doar aceasta. Ar fi cărţi câştigătoare!

Citiţi continuarea articolului pe www.econtext.ro

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”