De ce nu recunoaște România independența Kosovo. Explicațiile oficiale ale diplomației de la București

0
Publicat:

MAE a explicat într-un răspuns pentru „Adevărul” că statul român nu recunoaște suveranitatea Kosovo pentru modul în care a ales să-și declare independența, iar poziția aceasta a fost asumată de conducerea de la București atât printr-o declarație a Parlamentului, dar și la nivel de CSAT.

România a decis din 2008 să nu recunoască independența Kosovo FOTO Shutterstock

Partida de fotbal dintre România și Kosovo, din 12 septembrie, a fost întreruptă pentru aproape 45 de minute, după ce gruparea de ultrași „Uniți sub Tricolor” au afișat un banner inscripţionat „Kosovo este Serbia” şi au scandat acest slogan. Jucătorii naționalei oaspete au părăsit terenul în minutul 18, arbitrul a suspendat meciul pentru „comportament discriminatoriu”, iar partida a fosst reluată după ce bannerul a fost îndepărtat.

UEFA a decis ca partida României cu Andorra, din 15 octombrie, să nu fie deschisă publicului larg, dar copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit, organizaţi în grupuri școlare sau prin cluburile de fotbal. De asemenea, Federația Română de Fotbal a primit o amendă de 52.000 de euro. 

Raportarea la Kosovo e un subiect sensibil pentru români, mai ales datorită bunei relații cu Serbia. „Adevărul” a solicitat mai multe răspunsuri de la Ministerul Afacerilor Externe pe tema Kosovo, de la motivele pentru care România nu recunoaște independența acestui stat, până la posibilitatea reevaluării situației.

Eroarea diplomatică a celor din Kosov

Poziţia României de nerecunoaştere a suveranității Kosovo este fundamentată pe faptul că Declarația unilaterală de independență nu a respectat normele dreptului internaţional în materie şi nu respectă prevederile Rezoluției Consiliului de Securitate nr.1244/1999.  În condiţiile încălcării dreptului internațional prin declarația unilaterală de independență, România nu recunoaşte statalitatea Kosovo. Declaraţia Parlamentului României din 18 februarie 2008 şi reuniunea CSAT din aceeaşi zi au statuat această poziție. Nu există niciun element care să determine modificarea acestei poziții”, arată MAE în poziția oficială transmisă ziarului „Adevărul”.

În schimb, România încurajează dialogul între Kosovo și Serbia, pentru a se înțelege pe temele problematice. 

România încurajează ambele părți să se angajeze constructiv în cadrul Dialogului Belgrad-Priștina, mediat de UE, care are potențialul de a conduce la soluționarea problemelor pendinte și de a consolida perspectiva integrării UE pentru întreaga regiune a Balcanilor de Vest. În limitele poziției sale naționale, România își va continua abordarea constructivă dedicată asigurării avansării viitorului european al Balcanilor de Vest în ansamblu, așa cum s-a dovedit deja concret, în numeroase ocazii, pe probleme cu relevanță directă pentru bunăstarea locuitorilor din Kosovo, cum ar fi asigurarea cooperării regionale cuprinzătoare, semnarea Acordului de Stabilizare și Asociere (ASA) cu UE, liberalizarea vizelor etc”, a mai arătat MAE. 

Interpretarea specialiștilor

Răzvan Munteanu, analist specializat pe relații internaționale, a explicat pentru „Adevărul” că România privește recunoașterea Kosovo ca pe un subiect de securitate națională, precizând că această recunoaștere ar însemna indirect și recunoaștere Transnistriei și ar crea un precedent privind independența Ținutului Secuiesc.

„Evident că dacă România ar fi recunoscut statul Kosovo ca stat independent, autoritățile de la București ar fi justificat că pe acest model ar însemna recunoașterea indirectă a Transnistriei ca stat de facto, care dorește sau promovează independența față de autoritățile de la Chișinău. În același timp, ar fi putut fi creat și un precedent în ceea ce privește independența așa zisului Ținut Secuiesc, motiv pentru care România a privit acest dosar ca un subiect de securitate națională”.

O opinie similară are și fostul ministrul de Externe Cristian Diaconescu, punctând că cele cinci state europene care refuză recunoașterea au un motiv identic pentru care se opun.

„Este o decizie din anul 2008, cinci state membre ale Uniunii Europene nu recunosc Kosovo ca stat suveran, ca și subiect al dreptului internațional, din acest punct de vedere dacă priviți toate cele cinci state sub probleme în ceea ce privește anumite fenomene de autodeterminare pe diverse criterii. Din punctul de vedere al României în 2008, a fost inclusiv o decizie a Parlamentului la acea dată. Problemele sunt legate în special de problema Transnistriei și de crearea unui precedent din acest punct de vedere”, a precizat Cristian Diaconescu pentru „Adevărul”.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate