De ce este USR divizat. Elena Lasconi, singurul candidat la prezidențiale nepromovat de liderii influenți ai partidului

0
Publicat:

În timp politicienii cu greutate din marile partide din România se aliniază în spatele liderilor pentru a obține scoruri cât mai bune la alegerile parlamentare și prezidențiale, USR, una dintre principalele voci ale opoziției, pare mai degrabă divizat, Elena Lasconi fiind singurul candidat la prezidențiale care nu este susținut în procent majoritar de către liderii partidului.

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale FOTO USR

Pe lângă absența unor importanți lideri ai USR din apropierea președintele partidului, Elena Lasconi, mulți dintre politicienii influenți ai formațiunii nu au promovat nici măcar la nivel declarativ candidatul propriului partid la alegerile prezidențiale. 

Spre exemplu, vicepreședinții Dominic Fritz și Allen Coliban nu au avut nici măcar o postare pe Facebook pentru promovarea candidatului USR la prezidențiale, situația fiind similară și în cazul foștilor șefi din partid, încă influenți, Cătălin Drulă, Dan Barna sau Vlad Voiculescu. De cealaltă parte, Ionuț Mosteanu (vicepreşedinte), Claudiu Năsui (membru în Biroul Național) și Stelian Ion (vicepreședinte) au transmis mai multe mesaje de susținere. 

Spre comparație, Marcel Ciolacu s-a bucurat de susținere în procent covârșitor la Congresul PSD de săptămâna trecută, atât ca număr de voturi, cât si ca susținere publica, situația fiind similară si la PNL.

George Jiglău: ”Atitudinea Elenei Lasconi nu convine unor lideri USR”

Analistul politic George Jiglău consideră că o cauză a situației din USR ar putea fi abordarea conservatoare a Elenei Lasconi.

”Direcția pe care a dat-o doamna Lasconi partidului și imaginii partidului are foarte mult de-a face și cu imaginea ei. Și este foarte mult și această atitudine de natură conservatoare ce nu a fost specifică USR până acum. Iar asta poate nu convine neapărat unor lideri din USR, astfel încât să o susțină public, inclusiv cu mesaje pe Facebook. Este posibil și ca Elena Lasconi să fie genul de politician care lucrează cumva mai bine singur. Iar asta nu e ceva negativ. Este clar că Elena Lasconi este imaginea USR la aceste alegeri prezidențiale. În același timp, fiecare dintre cei șase actuali sau foști lideri USR care nu o susțin sunt oameni cu propriile aspirații, fiecare își dorește să ajungă sus. Și atunci poate că nu doresc să își lege imaginea politică de Elena Lasconi. Însă eu nu văd acest lucru ca pe o ruptură în cadrul USR”, a declarat George Jiglău, pentru ”Adevărul”.

Totuși, consideră analistul, nu este exclus ca susținerea din rândul partidului să fie mai consistentă pe măsură ce alegerile prezidențiale se apropie. 

”Cred că pe măsură ce se vor apropia alegerile vom vedea și mesaje de susținere ale celorlalți lideri din USR. La nivelul USR va fi în mod evident o discuție după alegeri. Și vom vedea dacă Elena Lasconi va fi evaluată după scorul de la alegerile prezidențiale și în ce măsură va conta scorul USR la alegerile parlamentare. Dacă Elena Lasconi nu va scoate un procent bun, vom vedea reacțiile celor care nu o susțin acum”, mai spune George Jiglău.

Cristian Pîrvulescu: ”Relație tensionată cu fosta echipă de conducere”

Analiștii consideră că lipsa de susținere are legătură cu rivalitatea politica. 

”Nu cred că e un misoginism politic în lipsa de susținere a Elenei Lasconi. Cred mai degrabă că doamna Lasconi are o relație tensionată cu fosta echipă de conducere a partidului. E evident că doamna Lasconi are calități de comunicator, însă are și probleme de cunoaștere și experiență politică. I-ar folosi foarte mult dacă ar avea și sprijinul politicienilor mai experimentați. Există și misoginism în USR, dar asta e deja o notă comună a politicii românești”, a precizat Cristian Pîrvulescu pentru ”Adevărul”.

"Rivalitatea politică este ceva normal, este o parte din această explicație. Sigur că poate exista un fel de solidaritate adițională la nivel de o parte dintre foștii lideri USR, solidaritate dată de lipsa de încredere în ce poate livra Elena Lasconi. Sau poate exista o motivație a foștilor lideri ca noul lider, Elena Lasconi, să nu aibă succes. Este o realitate tristă”, spune acesta.

La alegerile de la sfârșitul lui iunie 2024, echipa Elenei Lasconi a obținut o treime din locuri în conducerea USR. Gruparea rivală - ”USR Echilibru” - ce reunește lideri precum Dominic Fritz, Vlad Voiculescu, Clotilde Armand și Allen Coliban, a obținut șapte locuri în conducerea partidului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG