De ce a contestat PSD la CCR legea privind conflictul de interese. „Ni s-a spus că facem doar lucruri rele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii PSD au explicat pentru „Adevărul“ de ce s-au sucit şi au sesizat CCR în privinţa propunerii legislative care îi scapă pe aleşi de acuzaţiile de conflict de interese. PSD se află în situaţia de a-şi contesta propriul proiect de lege, votat de majoritatea social-democraţilor în urmă cu o săptămână.

PSD a luat una din deciziile cele mai bizare din ultima vreme după ce a contestat, la CCR, proiectul de lege privind dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care şi-au angajat rude la cabinetele parlamentare înainte de 2013, iniţiat chiar de PSD şi UDMR, pe motiv că se suprapune atribuţiilor ÎCCJ şi reprezintă o „amnistie“. 76 de parlamentari PSD, alături de alţi 23 de la UDMR, Minorităţi sau PNL au semnat sesizarea înaintată CCR.

„Pentru a avea un punct de vedere foarte clar. Să nu fi greşit noi prin demersul făcut“, a declarat laconic Marcel Ciolacu, unul dintre liderii PSD din Camera Deputaţilor. Mai multe detalii a dat un alt lider PSD. „A venit valul de proteste din presă, din societatea civilă, după ce am adoptat propunerea legislatativă pentru interpretarea articolului 38, alineatul 11 din Legea nr.96 privind Statul deputaţilor şi senatorilor. Au zis despre noi că facem doar lucruri rele. Acum, arătăm că nu e aşa. Într-adevăr, e o chestie nouă sesizarea asta la CCR. Însă, de acum înainte aşa o să procedăm când e vorba de legi interpretabile“, a precizat pentru „Adevărul“ Florin Pâslaru, liderul deputaţilor social-democraţi

„E vreo problemă?“

Un punct de vedere a avut şi unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, Florin Iordache,  social-democrat care ocupă în prezent scaunul de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor. „E dreptul lor să-l conteste să vadă dacă e neconstituţional. E vreo problemă? Colegii l-au contestat. Nu aţi spus voi (n.r.-presa) că nu e constituţional, nu e normal. E un demers legal, normal. Aşteptăm să vedem ce va spune şi CCR-ul“, a declarat Florin Iordache pentru „Adevărul“.

Surse politice au explicat pentru „Adevărul“ că mişcarea făcută de PSD îi avantajează, oricare ar fi decizia. Dacă CCR declară că legea e neconstituţională atunci ei o să iasă după pronunţarea decizie şi o să spună că au făcut tot ceea ce a fost posibil să respecte legea, în timp ce dacă e invers, va fi o mare victorie pentru social-democraţi. O victorie ar însemna că pot da peste nas tuturor celor care i-au acuzat de nepotism.

Ce invocă parlamentarii PSD

Potrivit sesizării, doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie interpretează şi se ocupă de aplicarea unitară a legii, astfel încât legea de interpretare adoptată de Parlament „ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ÎCCJ şi Justiţie, încălcându-se dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţia României“, potrivit News.ro

Semnatarii sesizării atrag atenţie şi că acest proiect are "efecte retroactive" şi reprezintă chiar "o subtilă dezincriminare retroactivă, o amnistie". Potrivit unei statistici oficale, la acest moment, pe rolul instanţelor, în diferite faze procesuale, se aflã un numãr de 29 de cauze în care Agenţia a constatat încãlcarea de cãtre membrii Parlamentului a prevederilor legale referitoare la conflictul de interese ca urmare a angajãrii rudelor la cabinetele parlamentare.

În perioada 2011 – 2015, Agenţia Naţionalã de Integritate a constatat, în cazul deputaţilor şi senatorilor, 56 de cazuri de conflicte de interese de naturã administrativã şi 26 de cazuri de conflicte de interese de naturã penalã. În ceea ce priveşte conflictele de interese de naturã administrativã, ANI a câştigat definitiv şi irevocabil în 22 de cazuri şi doar într-un singur caz instanţa a anulat raportul de evaluare emis de Agenţie, restul dosarelor fiind pe rol. Referitor la conflictele de interese de naturã penalã, în 18 cazuri instanţa a emis sentinţe de condamnare la închisoare cu suspendarea pedepsei, în 3 cazuri amendã administrativã iar în 5 cazuri, dosarele se aflã pe rolul organelor de cercetare penalã.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare