Daniel Ghiţă, un nou derapaj: „Pesediştii sunt ca evreii care aveau o bandă pe mână în timpul războiului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Daniel Ghiţă

Deputatul PSD Daniel Ghiţă, care a atras atenţia prin numeroasele greşeli de exprimare pe care le-a făcut de la tribuna Parlamentului, aduce în atenţia publicului o nouă declaraţie. Ghiţă asemuieşte parlamentarii PSD cu evreii care „aveau o bandă pe mână în timpul războiului”.

Daniel Ghiţă a declarat duminică, la postul de televiziune B1 TV, că parlamentarii PSD sunt stigmatizaţi în Parlament precum evreii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

„Suntem ca evreii care aveau o bandă pe mână în timpul războiului, aşa sunt acum pesediştii, suntem jigniţi în permanenţă”, a spus deputatul.

Acesta susţine că cei de la USR-PLUS sunt în permanenţă cu ochii pe el: „Mă jignesc, spun lucruri, după care pun telefonul pe mine. Nu pot să le fac nimic. Aşa se întâmplă în permanenţă în Parlament, în loc să-şi vadă de treabă”. 

Daniel Ghiţă, deputat din partea PSD şi fost kickboxer, a devenit viral cu un discurs susţinut în plenul Camerei Deputaţilor, după ce a luat cuvântul pentru a lansa un atac la adresa deputatului Mihai Poliţeanu de la USR PLUS. În timpul discursului, Ghiţă a atras atenţia prin numeroasele greşeli de exprimare pe care le-a făcut, în ciuda faptului că a rostit discursul de pe foaie. 

Ulterior, deputatul a explicat că a fost prima declaraţie susţinută în Parlament şi a fost „teribil de emoţionat”, lucru care arată de fapt „respect”, spre deosebire de cei care „calcă peste această instituţie fundamentală a statului român”.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!