Daniel Constantin îşi face un nou partid politic. Victor Ponta îl ajută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Daniel Constantin vor face echipă comună pentru înfiinţarea unui nou partid politic, asta după excluderea lui Constantin din ALDE

Fostul copreşedinte ALDE, Daniel Constantin, mai are puţin şi pune bazele unui nou partid politic. Înlăturat din ALDE de Călin-Popescu Tăriceanu, fostul vicepremier a atras de partea sa mai mulţi parlamentari din ALDE care să-l susţină în demersul său. Sprijinul cel mai mare vine însă din partea fostul premier Victor Ponta, care a declarat că-l va ajuta pe Constantin să pune bazele şi să crească noul partid.

Exclus la începutul lunii mai din conducerea ALDE, pierzând în acest fel şi funcţiile guvernamentale, Daniel Constantin a demarat procesul înfiinţării unui nou partid politic. Intenţia creării unei noi formaţiuni politice a fost făcută publică de deputatul Eugen Durbacă imediat după demitarea lui Constantin din ALDE, aratându-şi în acest fel susţinerea faţă de fostul copreşedinte.
„Sunt în echipa domnului Constantin, am rămas şi intenţionăm să facem un alt partid, alături de domnul Constantin. Suntem cinci parlamentari, vom face un grup”, declara Durbacă la începutul lunii mai.

Potrivit unor surse citate de Digi 24, actele privind înfiinţarea noului partid politic ar putea fi depuse la Tribunalul Bucureşti  în jurul datei de 1 iunie, acţiunea fiind iniţiată de Daniel Constantin şi alţi patru deputaţi, doi excluşi din ALDE la scurt timp după excluderea acestuia din partid, pentru ca ceilalţi să fie încă membri ai formaţiunii conduse de Tăriceanu. Mai mult, potrivit aceloraşi surse, mai mulţi parlamentari ALDE şi PSD ar urma să se alăture iniţiativei, mai ales că fostul premier Victor Ponta a declarat că va susţine crearea şi creşterea partidului. Aşa cum l-a ajutat pe Tăriceanu în 2014, când acesta a plecat din PNL şi a pus bazele PLR, aşa-l va ajuta şi acum pe Daniel Constantin, a declarat fostul prim-ministru.

Un nou început

Intenţia unui „nou început” în politică a lui Daniel Constantin a fost marcată şi cu ajutorul unei fotografii urcate de acesta pe pagina de Facebook. În imagine, fostul copreşedinte ALDE apare înconjurat de mai mulţi colaboratori, iar imaginea a fost însoţită de mesajul „Un nou început!”. Coincidenţă sau nu, a două zi după publicarea fotografiei, premierul Sorin Grindeanu a semnat deciziile de eliberare din funcţie a trei secretari de stat apropiaţi de Daniel Constantin. Este vorba de Vicenţiu-Mircea Irimie de la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, de Cristian Cosmin de la Ministerul Muncii şi de Cătălin Olteanu de la Ministerul Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte numele posibil al viitoarei formaţiuni conduse de Daniel Constantin, variantele vehiculate sunt  Pro-România, România noastră şi România mea.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!