Dâncu a povestit din culisele negocierilor pentru majorarea salariului minim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat, într-o emisiune la Realitatea Tv, că la negocierile pe care Guvernul le-a avut cu sindicatele şi patronatele, pentru majorarea salariului minim la 1.250 de lei, Executivul a cerut un răgaz până la 1 mai, pentru a vedea ce se întâmplă cu cu micile interprinderi care sunt grupate în cele mai sărace judeţe.

„A fost o experienţă interesantă, am ajuns la un conses şi a ajuns să conteze varianta Guvernului, a trebuit să discutăm în condiţii foarte grele, ei aveau dreptate, cererile erau legitime. Un coş pentru un trai decent ajunge la suma de 1 400 de lei. Nu este normal ca cel care lucrează 8 ore să primească sub 1.400 de lei. Le-am cerut un răgaz de 4 luni ca sa vedem ce se întamplă cu micile interprinderi care sunt grupate in cele mai sărace judeţe. Am avut o satisfacţie, pentru că am ajuns la o solutie negociată cu sindicate şi patronatele. Cred că vom găsi cele mai bune soluţii", a spus Dâncu, la Realitatea Tv.

Guvernul a decis, miercuri, în ultima şedinţă din acest an, ca salariul minim pe economie să crească la 1.250 de lei începând cu 1 mai 2016, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, precizând că de această majorare vor beneficia peste un milion de români, inclusiv bugetarii.

”Reluarea dialogului social era importantă. Nu a fost un dialog simplu, dar important a fost că s-a reluat şi s-a ajuns la o concluzie”, a spus Suciu, referindu-se la negocierile cu sindicatele, care au cerut ca salariul minim pe economie să crească din 1 ianuarie 2016.

El a precizat că de această majorare a salariului minim pe economie, prevăzută într-o Hotărâre de Guvern adoptată miercuri, vor beneficia, în total, 1.131.000 de salariaţi, din care peste un milion sunt din sectorul privat. De această creştere vor beneficia şi cei aproximativ 39.000 de bugetari.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"