Dăncilă s-a făcut de râs şi de Ziua Imnului: a mutat Câmpia Libertăţii de la Blaj la Alba-Iulia şi a confundat Unirea din 1918 cu adunările naţionale din 1848

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, în mesajul de Ziua Imnului Naţional, că imnul „i-a mobilizat pe cei care, la 1 Decembrie 1918, s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia“, dar, de fapt, evenimentul a avut loc pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, în timp ce Câmpia Libertăţii se află la Blaj, fiind legată de momentul 1848, când s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara“.

UPDATE Guvernul a revenit cu un nou mesaj al premieurlui Dăncilă. A fost scoasă orice referire la Câmpia Libertăţii, fiind menţinută doar formula "I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat la Alba Iulia“

***

În mesajul  transmis iniţial cu prilejul Zilei Imnului Naţional, premierul Dăncilă a spus: “Marcăm astăzi Ziua Imnului Naţional al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. «Deşteaptă-te, române!» le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate”.

Însă adunarea de la 1 decembrie 1918 nu a avut loc pe Câmpia Libertăţii din Alba Iulia, aşa cum a scris premierul, ci pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, unde episcopul unit al Gherlei, Iuliu Hossu, a rostit un discurs.

Pe Câmpia Libertăţii din Blaj, judeţul Alba, au avut loc, în 1848, două adunări naţionale, în lunile mai şi septembrie, când zeci de mii de oameni au strigat "Noi vrem să ne unim cu ţara!".

Premierul a mai spus că Imnul Naţional “ne emoţionează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioţilor noştri”.

Gafă după gafă

Viorica Dăncilă a avut, vineri, o declaraţie de presă alături de omologul din Republica Macedonia Zoran Zaev. În timpul discursului, şefa Guvernului de la Bucureşti a avut ceva probleme când s-a referit la cetăţenii Republicii Macedonia, numindu-i „macedoni“, nu macedoneni.

„Am abordat subiectul comunităţii cetăţenilor macedoni în România, dar şi a cetăţenilor aromâni din Republica Macedonia. L-am anunţat pe domnul prim-ministru, în urma unei iniţiative legislative în Parlament, a fost inaugurată Ziua limbii macedonene. Consider că comunitatea de aromâni din Macedonia şi comunitatea de macedoni... de cetăţeni ai Republicii Macedonia din România nu poate fi decât o punte de legătură dintre cele două state“, a declarat Viorica Dăncilă, în timpul declaraţiei de presă cu Zoran Zaev.

Conform dicţionarelor, cetăţenii Republicii Macedonia se numesc macedoneni, nu macedoni, cum a spus de mai multe ori Viorica Dăncilă. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate