Dăncilă: Europarlamentarele nu au fost câştigate de PNL sau USR, au fost pierdute de PSD. La aceste alegeri, am fost noi la fel de bine organizaţi?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, consideră că alegerile europarlamentare nu au fost câştigate de PNL sau USR, ci au fost pierdute de PSD şi că social-democraţii trebuie să vadă unde au greşit şi unde au pierdut încrederea românilor. Dăncilă crede că la alegerile europarlamentare PSD nu a fost la fel de bine organizat şi nici nu a comunicat foarte bine în teritoriu realizările Guvernului.

Dăncilă a declarat, vineri seara, în discursul susţinut cu ocazia alegerilor pentru preşedinţia organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, că doreşte ca împreună cu toţi social-democraţii să găsească soluţiile pentru a câştiga din nou încrederea românilor. 

"Alegerile europarlamentare nu au fost câştigate de PNL sau USR, au fost pierdute de PSD şi trebuie să pornim de la această realitate, trebuie să vedem unde am greşit, unde am pierdut încrederea oamenilor, unde ne-am abătut de la drumul pe care l-am promis electoratului nostru pentru a nu mai face aceleaşi greşeli. Nu vrem să sancţionăm pe nimeni, nu vrem să certăm pe nimeni pentru că nu ne ajută acest lucru, vreau ca împreună să identificăm soluţiile pentru a câştiga din nou încrederea românilor, pentru a aduce alături de noi pe cei care ne-au votat în 2016 şi care acum nu au mai venit alături de Partidul Social Democrat”, a spus Viorica Dăncilă.

Liderul PSD crede că social-democraţii nu au fost la fel de bine organizaţi la alegerile europarlamentare.

"Este adevărat că nu au votat cu alt partid politic, dar s-au desprins de noi, s-au desprins de mesajul nostru politic şi nu au mai venit la vot. Este adevărat că s-a greşit, oare am acţionat noi la fel de bine din punct de vedere organizatoric? Vorbeau colegii mei despre Partidul Social Democrat ca despre un partid foarte bine organizat şi este adevărat. Dar oare la alegerile europarlamentare am fost noi la fel de bine organizaţi? Am făcut noi aceeaşi organizare în fiecare localitate? Am avut noi acelaşi dialog cu cetăţenii pe care l-am avut de fiecare dată? Oare primarii noştri, care sunt primar destoinici şi care îşi iubesc comunităţile şi care luptă pentru proiectele lor în fiecare comunitate, oare preocupaţi de cât mai multe investiţii în localitate, de cât mai multe realizări, de realizarea programului cu care au venit în faţa cetăţenilor, au avut acelaşi dialog constat cu cetăţenii, le-au spus de fiecare dată ce au făcut pentru ei, ce au făcut pentru localitate, ce s-a făcut la nivel guvernamental? Eu cred că nu”, a explicat preşedintele PSD.

Viorica Dăncilă crede că trebuie schimbată abordarea şi social-democraţii trebuie să vorbească mai mult de realizările Guvernului şi să nu mai fie în defensivă cum au fost în campanie pentru alegerile europarlamentare.

"Oare am comunicat noi la fel de bine ce a realizat acest guvern, ce aţi realizat dumneavoastră aici la Constanţa, în fiecare localitate, în municipiu, în judeţ. Eu spun că nu. Am răspuns doar atacurilor venite din partea opoziţiei, am avut o singură temă şi pe acea temă am discutat de fiecare dată, iar Partidul Social Democrat a fost în defensivă. Eu cred că trebuie să schimbăm abordarea. Trebuie să vorbim mai mult despre ceea ce a făcut acest guvern şi a făcut destule lucruri bune pentru populaţie”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat