Dăncilă, despre Programul de Guvernare al PNL: Oamenii au de ce să se teamă; acesta este un program al austerităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, joi, că a văzut Programul de Guvernare propus de PNL şi consideră că „oamenii au de ce să se teamă”, fiind un „program al austerităţii”. „Asta înseamnă că vor să îngheţe pensiile”, a spus Dăncilă.

„Din câte am văzut din Programul de Guvernare, care a alocat Educaţiei doar două pagini, şi acelea cu lucruri foarte rele pentru educaţie, am văzut că, de fapt, oamenii au de ce să fie îngrijoraţi, pentru că nu am văzut mărirea punctului de pensie de la 1 septembrie. Asta înseamnă că vor să îngheţe pensiile, am văzut că vor să privatizeze companiile din transport, vor să aducă salariul bugetarilor la nivelul salariilor din mediul privat, în loc să-şi dorească creşterea salariilor, am văzut că vor să comaseze spitale. Am impresia că ne întoarcem în perioada în care am avut austeritate pentru că acest program de guvernare este un program al austerităţii”, a declarat, joi, Viorica Dăncilă.

Restructurarea Guvernului, refacerea capacităţii administrative, tranziţia de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii şi pe creşterea competitivităţii se numără printre principalele obiective al programului de guvernare propus de Partidul Naţional Liberal (PNL), care prevede, printre altele, implementarea de „politici liberale” şi stimularea investiţiilor pentru a majora potenţialul de creştere al economiei româneşti. Concentrarea investiţiilor pentru realizarea proiectelor de infrastructură energetică (BRUA, gazoductul Iaşi – Ungheni – Chişinău) şi sprijinirea dezvoltării 5G a sectorului de telecomunicaţii sunt doar două dintre investiţiile aflate pe lista de priorităţi.

Care sunt priorităţile programului de guvernare al PNL DOCUMENT

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete