Dancă (PNL): Dăncilă ar trebui să-i demită pe miniştrii care au pus la colţ România în Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Dancă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat vineri că premierul Viorica Dăncilă ar trebui să facă o evaluare a Cabinetului său şi să-i demită pe unii miniştri pentru prestaţiile recente din Parlamentul European.

"După prestaţia avută de membrii Cabinetului Dăncilă, în această săptămână, la Bruxelles, în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, jumătate dintre miniştrii Cabinetului Dăncilă ar fi trebuit demişi astăzi de urgenţă, pentru că au tratat în băşcălie aceste audieri şi au făcut de râs România. Înainte de a cere semnarea decretelor de numire a noilor miniştri, doamna Dăncilă ar trebui să facă o evaluare a propriului Cabinet şi să-i demită urgent pe cei care prin prestaţia lor nu au făcut decât să pună România la colţ în Parlamentul European sau să fie tratată cu amuzament", a spus Dancă într-o conferinţă de presă.

El a susţinut că miniştrii Justiţiei şi Internelor, Tudorel Toader, respectiv Carmen Dan, fie "au minţit cu neruşinare, fie au omis cu ticăloşie obiectivele naţionale ale României". Dancă a afirmat că ministrul Justiţiei a minţit când a afirmat că angajamentele Comisiei de la Veneţia sunt respectate, iar ministrul de Interne a omis să precizeze printre priorităţile României aderarea la spaţiul Schengen.

"Sunt prestaţii jalnice ale miniştrilor Cabinetului Dăncilă la care au asistat parlamentarii europeni şi opinia publică europeană şi naţională şi, ca urmare, doamna Dăncilă ar trebui să ia măsuri urgente de remaniere a acestora, pentru că în acest fel nu se poate asigura în mod eficient Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene", a adăugat Ionel Dancă.

Acesta a criticat şi faptul că Guvernul nu a discutat nici în şedinţa de vineri despre proiectul de buget pentru anul acesta.

"Coaliţia de analfabeţi economici condusă de Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu nu este în stare nici la sfârşitul primei luni a anului să vină cu o propunere de buget pentru anul în curs. Acest fapt generează instabilitate economică şi se vede în prăbuşirea leului, în creşterea dobânzilor şi într-un nou val de scumpiri care îi va afecta pe toţi românii", a arătat Dancă.

Liberalul a acuzat guvernarea că încearcă să cosmetizeze execuţia bugetară a anului 2018.

"Consilierul prim-ministrului, Darius Vâlcov, şi subordonatul său, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, încearcă pe ultima sută de metri să cosmetizeze datele privind execuţia bugetară astfel încât să se încadreze în ţinta de 3% din PIB. (...) În acest moment încearcă să măsluiască aceste date incluzând venituri din fonduri europene din anii precedenţi, fără a fi trecute la cheltuieli sau raportând încasările din dividende anticipate ale companiilor de stat. Încearcă să raporteze un deficit bugetar fals, care nu are legătură cu execuţia bugetară a anului trecut, şi de aceea nu sunt în măsură să vină cu un proiect de buget pentru anul 2019, care, în absenţa aplicării OUG 118, ar provoca un deficit bugetar de aproape 5% din PIB. Cerem Guvernului să vină cu un proiect de buget cu cifre reale în Parlament, care să readucă încrederea investitorilor şi a pieţelor financiare în economia României, pentru a opri climatul de instabilitate în care au adus ţara", a spus Ionel Dancă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort