Dan Vîlceanu: Şi şcolile private intră în vacanţă. A fost o greşeală, o scăpare, articolul CNSU e clar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO digi24.ro

Guvernul se va reuni luni într-o şedinţă pentru a remedia neînţelegerea referitoare la vacanţa instituţiilor şcolare private, după ce un articol care prevedea suspendarea cursurilor şi în şcolile private, care era în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), nu a mai fost preluat şi în Hotărârea de Guvern, ceea ce a dat naştere la confuzii.

Ministrul finanţelor, Dan Vîlceanu, a declarat duminică seara la Digi24 că a fost vorba despre o „scăpare”, o „greşeală” care va fi remediată, dar articolul din decizia CNSU e „foarte clar”, astfel că de marţi, şi şcolile private vor putea intra în vacanţă.

„Am fost anunţaţi că mâine (luni - n.r.) la ora 11:00 are loc o întâlnire în format hibrid şi va fi remediată această greşeală care s-a făcut, astfel încât şi şcolile private să se bucure de acelaşi tratament cu celelalte şcoli. Imediat cum se termină şedinţa, care va fi o şedinţă scurtă, doar pentru remedierea acestei greşeli, se va trimite la Monitorul Oficial”, a declarat Dan Vîlceanu, la Digi24.

El a spus că „se mai întâmplă asemenea lucruri. Nu cred că e un moment în care poţi să dai vina pe cineva. Eu înţeleg că sunt două articole diferite, nu mă întrebaţi, că nu ştiu, nu mă pricep la toate. E o chestiune legată de Ministerul Educaţiei, de Ministerul Sănătăţii, e o hotărâre CNSU, care înţeleg că a fost bine, nu ştiu, a fost o eroare, pur şi simplu. Atunci când e o eroare, e bine să o recunoşti”, a adăugat ministrul demis al finanţelor.

„Conform art. 8.1 din decizia CNSU, se suspendă prezenţa fizică din şcolile şi grădiniţele private. Se suspendă prezenţa fizică înseamnă că şcolile private pot organiza sau vacanţă, sau cursuri online. Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educaţiei a avut datoria şi a reglementat vacanţa în unităţile de stat”, a declarat duminică Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei. Drept urmare, conform reglementărilor care sunt în vigoare în prezent, şcolile private pot rămâne deschise.

Dan Vîlceanu a explicat că este posibil să fi fost o confuzie din cauza unei discuţii referitoare la şcolile străine din Bucureşti.

„La acel articol 3, îmi aduc aminte că la un moment dat premierul i-a recomandat şi a fost o discuţie cu ministrul de externe, pentru că sunt câteva şcoli străine în Bucureşti. Acolo trebuia să ţină puţin legătura, astfel încât să nu apară nemulţumiri”, a spus Vîlceanu.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței