Dan Vîlceanu: Deputatul care a semnat pentru suspendarea lui Iohannis va fi exclus din partid în maximum două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a anunţat că deputatul Dumitru Flucuş va fi dat afară din partid pentru că a semnat pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Demersul a fost iniţiat de Alianţa pentru Unirea Românilor.

„Din câte am înţeles, a semnat şi va fi exclus din partid în maximum două săptămâni. (...) În momentul în care ai făcut un asemenea gest, nu eşti parlamentar liberal, eşti de la AUR, ai aceeaşi minte ca Georgică Simion şi te duci la Georgică Simion”, a declarat Dan Vîlceanu. 

George Simion, copreşedintele AUR, a anunţat luni că a început să strângă semnături de la parlamentari pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Iniţiativa are nevoie de 156 de semnături - o treime din numărul total al aleşilor -, iar suspendarea se face prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor reuniţi în şedinţă comună, după consultarea Curţii Constituţionale.

Dumitru Flucuş este printre aleşii din partid care simpatizează gruparea Orban, dar până acum a rămas alături de grupul PNL. Cel mai probabil, odată cu excluderea lui din partid, Flucuş va trece în echipa Orban, ceea ce ar duce la un număr de 13 deputaţi disidenţi.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO