Dan Diaconescu candidează în colegiul lui Ponta
0Dan Diaconescu
Dan Diaconescu şi-a depus candidatura în colegiul din Gorj unde candidează Victor Ponta, potrivit România TV.
Președintele PP-DD, Simona Man, a declarat, marți, că există din partea lui Dan Diaconescu intenția de a candida la alegerile parlamentare,fiind posibil să candideze în acelaşi colegiu cu Victor Ponta.
"Există această intenție, în acest moment încă se analizează și cu siguranță că în momentul în care vor decide și vom da practic girul, o să vă dăm un comunicat, iar dl Diaconescu o să vină cu detalii în acest sens", a spus aceasta.
Întrebată dacă Dan Diaconescu are intenția de a candida în colegiul în care va candida și premierul Victor Ponta, acesta a susținut că încă se discută și acest amănunt.