Dan Diaconescu calcă pe urmele lui Corneliu Vadim Tudor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Diaconescu şi Corneliu Vadim Tudor

Privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea l-a adus în prim-plan pe Dan Diaconescu care a făcut un adevărat spectacol în ultima zi de depunere a ofertelor. Prin atitudinea sa justiţiară, Diaconescu se aseamănă mult cu Corneliu Vadim Tudor.

Diaconescu declara în urmă cu câteva zile că doreşte să cumpăre Oltchimul „cu şi pentru“ poporul român, pentru a-l salva din mâna „ciocoilor“. „Încerc să cumpăr Oltchim, dar nu singur, nu doar eu. Împreună cu toţi telespectatorii dumneavoastră, cu ai mei, cu poporul, cu toţi oamenii care vor să subscrie la acest act”, declara Diaconescu la România TV.

EDITORIAL: Escrocheria lui Dan Diaconescu

Analiştii susţin că fantezia lui Diaconescu se naşte dintr-o gândire superficială care a luat locul gândirii critice. De altfel, de câţiva ani, Dan Diaconescu este fidel discursului populist. Jurnalistul Bogdan Ficeac a declarat pentru adevarul.ro că acest gen de discurs merge pe exploatarea frustrării celor mai mulţi oameni. Iar Dan Diaconescu exploatează la maximum frustrarea românilor care nu se ajung cu banii de la un salariu la altul şi care reprezintă majoritatea populaţiei.

Aşa se face că Diaconescu a promis că fiecare român va primi câte 20.000 de euro, dacă va ajunge preşedinte al României.

Discursurile populiste ale lui Dan Diaconescu se aseamănă cu cele ale lui Corneliu Vadin Tudor. La fel ca Diaconescu, Corneliu Vadim Tudor se prezintă drept un justiţiar şi un apărător al poporului român, precum şi un luptător împotriva celor de la putere. De asemenea, ambii politicieni au dus campanii de defăimare a adversarilor politici. „Diferenţa este că, spre deosebire de Dan Diaconescu, care a promis sute de măsuri, Vadim Tudor nu a venit cu niciun program economic, de care să-mi amintesc“, a declarat Bogdan Ficeac.

Citeşte şi: Diaconescu, cea mai bună ofertă pentru Oltchim- 45 de milioane de euro pentru acţiuni. Chimcomplex - 50 de milioane de euro pentru acţiuni şi creanţa Electrica

Povestea unui şantaj dat uitării: Dan Diaconescu şi ameninţarea vraciului! GALERIE FOTO

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”