Dan Barna, despre bugetul pentru 2021: Marea provocare este cum construim acest buget, astfel încât să avem şi bani de investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Dan Barna a declarat, marţi, că bugetul pe acest an ar putea fi dezbătut şi adoptat în Parlament în prima parte a lunii februarie. Co-preşedintele USR PLUS a mai adăugat că marea provocare este alocarea de bani pentru investiţii.

„Este, într-adevăr, prioritatea acestor săptămâni. Intenţionăm ca în prima parte a lunii februarie să avem bugetul în Parlament şi să fie adoptat, pentru a intra într-o logică funcţională. Este un context distinct faţă de perioada şi de început de criză pe care am trăit-o anul trecut (...) şi trebuie să construim un buget care să pună bazele repornirii economiei. Deci, vorbim de un buget care să se încadreze într-un deficit de 7%. De aceea, măsurile care au fost deja luate, de îngheţare a salariilor din domeniul public, de exemplu, sunt gândite tocmai din această perspectivă, pentru că anul trecut salariile din sectorul public au crescut cu 8%, în condiţiile în care media europeană a fost de 3%. Or, în momentul de faţă, nu mai putem continua această tendinţă. (...) Marea provocare este cum construim acest buget, astfel încât să avem şi resursele pentru a avea bani de investiţii”, a declarat Dan Barna la Digi FM.

Potrivit acestuia, nu vor exista creşteri de salarii în sectorul public, ţinând cont de criza generată de pandemie.
„Campania de vaccinare având succes, vom putea uşor-uşor să revenim la acea societate dinamică şi pe plan economic, dar şi pe plan social. Toate acestea se pot întâmpla în măsura în care înţelegem că anul acesta nu există spaţiu bugetar pentru creşteri în sectorul public, creşteri de salarii. Va fi un buget care stabilizează cheltuielile la nivelul la care ele existau deja de anul trecut, cel puţin pe sectorul public”, a mai adăugat vicepremierul.

  

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”