Dacian Cioloş a uitat că a fost desemnat să formeze un Guvern: Eu nu o să fiu în Executiv. De fapt, evident că o să fiu pentru că sunt prim-ministru, am uitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacian Cioloş pare că a uitat că a fost desemnat de preşedintele Klaus Iohannis să formeze Guvernul, potrivit unei înregistrări de la şedinţa de duminică a Biroului Naţional al USR, publicată de PS News, unde s-a stabilit lista miniştrilor şi programul de guvernare al Executivului monocolor propus de liderul USR.

În timpul şedinţei Biroului Naţional al USR, Dacian Cioloş a susţinut, potrivit unei înregistrări ajunsă în posesia PS News , că nu va fi în Guvern şi dă asigurări că deciziile care vor trebui asumate în Executiv vor fi discutate în forul de conducere al partidului. Ulterior, îşi aminteşte că a fost desemnat prim-ministru de preşedintele Klaus Iohannis.

„Eu nu o să intru în Guvern, chiar dacă sunt preşedintele partidului, şi vă asigur că o să organizez activitatea Biroului Naţional cu ajutorul secretariatului general în aşa fel încât să nu existe sincope, să putem discuta şi lua deciziile, inclusiv cele politice, care vor trebui asumate în Guvernul pe care îl vom conduce”, a spus preşedintele USR în care formaţiunea a stabilit lista miniştrilor şi programul de guvernare al Guvernului Cioloş. 

Ulterior, liderul USR a completat: „de fapt, da, eu zic că nu o să fiu în Guvern, dar dacă Guvernul trece, evident că o să fiu pentru că sunt prim-ministru, am uitat de chestia asta”.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!