Dacian Cioloş a mers cu maşina până la Bruxelles în plină pandemie: „Mai bine de două treimi din maşinile pe care le-am văzut aveau numere româneşti“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacian Cioloş FOTO Eduard Enea

Dacian Cioloş a documentat video drumul cu maşina de la Bucureşti la Bruxelles, la Parlamentul European. Liderul Plus a mărturisit că a descoperit „o Europă paralizată de un virus“ şi le-a transmis un mesaj jurnaliştilor de Ziua Mondială a Libertăţii Presei.

„Jurnalismul e o meserie grea. De Ziua Mondială a Libertăţii Presei, le spun tuturor ziariştilor că, după această încercare de jurnalism cetăţenesc pe care am făcut-o în onoarea lor, îi preţuiesc şi mai tare. Am încercat să documentez video drumul cu maşina de la Bucureşti la Bruxelles, la Parlamentul European. După şapte săptămâni de telemuncă în autoizolare, a trebuit să plec la Parlament pentru pregătirea unor decizii importante pe bugetul european şi planul european de redresare după criza COVID-19. E important să fiu disponibil la Bruxelles, la fel ca ceilalţi lideri de grupuri europene, pentru pregătirea următoarei plenare şi pentru câteva decizii importante care au mare însemnătate şi pentru România în această criză. 

Evident, am plecat cu toate documentele justificative la mine şi înarmat cu multă răbdare. Să traversezi Europa în plină pandemie este o aventură inedită şi mi-a fost foarte greu să surprind toate trăirile cu care m-am confruntat. Pentru mine, dincolo de experienţa de traversare a graniţelor pe „culoarul verde“, a fost şi o ocazie să adun detalii semnificative şi argumente solide în discuţiile cu Comisia Europeană şi cu ceilalţi colegi parlamentari despre ce funcţionează şi ce nu din lucrurile pe care, în ultimele săptămâni, le-am decis împreună la nivel de politici publice pentru cetăţeni.

Într-o singură noapte, am trecut prin trei puncte de frontieră şi tot atâtea controale, de intensitate descrescătoare. Magazinele din parcări vând doar apă, ceva băuturi răcoritoare şi snacksuri. Ici şi colo mai găseşti ceva sandvişuri. Purtarea măştii e obligatorie pentru a intra în benzinăriile din Germania. În Austria nu am văzut staţii de benzină deschise noaptea, în afară de cele cu sistem de plată automată, cu cardul.

Cu rare excepţii, până în Germania, mai bine de două treimi din autoturismele şi microbuzele pe care le-am văzut pe autostradă aveau numere de înmatriculare româneşti.

Sentimentul general este că am traversat o Europă pe care parcă timpul a îngheţat-o. O Europă paralizată de un virus. O autostradă pustie, o călătorie cu un sentiment ciudat. Şi mă întreb: oare cum o să arate lumea care s-o afla la capătul ei, peste câteva luni de călătorie prin lumea acestui virus?

Nu doar drumul prin Europa, dar şi drumul Europei e o aventură în perioada asta“, a spus Cioloş în documentarul său.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul