Dacă nu curge, pică. Ce sume de bani au fost alocate prin PNDL în primele şapte luni ale anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, şi premierul Nicolae Ciucă. FOTO Guvernul României

Guvernul CIucă a ajuns ca în primele şapte luni din anul acesta să dea către comunităţile locale, prin PNDL, peste două miliarde de lei, în condiţiile în care mai durează până când fondurile din Programul „Anghel Saligny” vor merge în teritoriu.

Ultimii bani daţi de Ministerul Dezvoltării pentru decontarea facturilor din Planul Naţional de Dezvoltare Locală au mers către teritoriu miercuri, fiind vorba de 91,45 milioane lei pentru 13 obiective de investiţii. Prin aceşti bani, Guvernul a ajuns ca în primele şapte luni din ani să dea către UAT-uri 2.070 milioane lei. 

Cele mai mari plăţi au fost realizate la începutul anului, adică una de 457 de milioane de lei, iar altele de 267 de milioane de lei şi 219 milioane lei. În total, 15 tranşe de plăţi au fost făcute de la centru pentru autorităţile locale.

Grosul banilor este aşteptat însă din Programul  Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, unde de abia se fac documentele pentru primele proiecte. Saligny are 65,5 miliarde de lei pentru perioada 2021-2028, bani care ar urma să fie daţi pentru diferite investiţii, de la drumuri, reţea de apă-canalizare, infrastructura de gaze şi aşa mai departe. Încă nu au fost date cifre exacte referitoare la câţi bani din „Anghel Saligny” ar merge până la finalul anului în UAT-urile care au solicitat fonduri.

Pe 18 iulie, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a anunţat pregăteşte semnarea primelor contracte finanţate prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanţare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar şi lista sumelor repartizate pe judeţe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autorităţile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta