Cum vor fi făcute restructurările la Senat. Bolojan: „Din 5 vor rămâne 2, pentru că altfel, banii oamenilor efectiv sunt aruncați pe geam”

0
Publicat:

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a vorbit despre modul în care vor fi făcute restructurările la Senat. Potrivit acestuia, se vor da concursuri, iar din cinci angajați vor rămâne doi.

Ilie Bolojan. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

„Ca să înțeleagă oameni foarte clar. Pe lângă fiecare comisie din Parlament - avem peste 20 de comisii în Senat - lucrează un corp tehnic de experți, care pot să fie șase, cinci, patru și așa mai departe. Și avem comisiile care au foarte multă activitate. Ce înseamnă activitate la comisie - îți vine un proiect de lege, trebuie să-l avizezi, sau trebuie să faci un raport. Unii au 700 de legi care le-au trecut prin comisie de-a lungul ciclului trecut. Deci au făcut peste 700 de rapoarte, nu știu câte avize, și au cinci persoane la o comisie, să spunem de buget, sau juridică. Și am comisia de regulament, care a avut 14 rapoarte în 4 ani de zile și are tot cinci persoane”, a declarat Ilie Bolojan, la Digi 24.

Ilie Bolojan a anunțat zie că aproximativ 200 de angajați ai instituției pe care o conduce de câteva săptămâni vor fi disponibilizați, la această măsură adăugându-se și alte tăieri de cheltuieli.

Președintele Senatului a anunțat că își vor păstra posturile, doar cei care vor demonstra la concurs că au competențele necesare.

„Întrebarea este cum poți să stai, dar să iei un salariu? Nu te deranjează, să nu faci nimic? Nu te deranjează să iei un salariu fără să vii la serviciu, că ești în sectorul public? În sectorul privat sunt oameni care trag din greu de dimineață până seara, se duc la muncă cu autobuzele, cu tramvaiele, nu poți să-ți imaginezi așa ceva. Și atunci normal că a fost un deranj, dacă tu ai fost obișnuit în această formulă. Vor fi niște concursuri”, a adăugat Bolojan.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!