Cum taie Tudose statutul de asistat social al Casei Regale. „Ai luat Peleşul, ai luat Săvârşinul, cu nişte pădurice, cu nişte pădure, cu nişte domenii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Tudose a trecut pe la catafalcul Regelui Mihai, dar nu e interesat să-i sprijine şi pe moştenitorii acestuia. FOTO Inquam Photos

Premierul Mihai Tudose a anunţat că Guvernul a dat aviz negativ proiectului prin care Casa Regală primea Palatul Elisabeta pentru 49 de ani, mai ales după ce reprezentanţii acesteia au venit cu o „solicitare de închiriere puţin ciudată“ prin care voiau ca un an să stea gratis în clădire, apoi să poată lua altă decizie, cum ar fi plecarea.

„Am primit o solicitare de închiriere, o chestie un pic ciudată, că sunt dispuşi să plătească orice chirie, dar cu o perioadă de graţie de un an, adică un an să nu plătească. Dacă în timpul ăsta se va da o lege că au dreptul să-l folosească gratuit, evident că dispare contractul acela de închiriere şi intră pe lege. Dacă nu se va da, ei oricând pot să denunţe contractul. Adică mai stăm noi un an pe gratis pe aici şi mai vedem noi ce facem. Nu merge“, a declarat Mihai Tudose.

De altfel, premierul a avut mai multe ironii referitoare la pretenţiile moştenitorilor fostului rege Mihai. „Eu înţeleg că tot ce au avut de revendicat au revendicat. Ţi-ai luat Peleşul, ţi-ai luat Săvârşinul? Nu le mai ştiu pe toate, au primit, cu nişte pădurice, cu nişte pădure, cu nişte domenii. Mai revendicăm în continuare?“, a mai afirmat Tudose.

Casa Regală pleacă din casă

Principesa Margareta, care în prezent poartă titlul de Custode al Casei Regale şi e şeful Casei Regale, ar putea să fie dată afară din Palatul Elisabeta la începutul lunii februarie. Motivul: Regele Mihai primise Palatul Elisabeta de la Guvernul Năstase în calitate de fost şef de stat, aşa că, potrivit legii, după moartea sa, survenită la 5 decembrie, familia trebuie să elibereze locuinţa în decurs de două luni.

Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu au depus în noiembrie un proiect de lege privind statutul Casei Regale, urmând ca aceasta să aibă parte de mai multe beneficii din partea statului, inclusiv să locuiască în următorii 49 de ani în Palatul Elisabeta. Potrivit proiectului aflat de abia în comisiile de specialitate din Senat, cheltuielile de funcţionare curentă a Casei vor fi suportate din fonduri publice, cu adoptarea bugetului prin Hotărâre de Guvern, dar cu obligaţia ca şeful Casei Regale să prezinte anual Parlamentului, în scris, un raport de activitate. De asemenea, principesa Margareta ar urma să fie asimilată protocolar unui şef de stat. Nu în ultimul rând, prin lege este organizat şi Serviciul administrativ al Casei Regale, numărul maxim al posturilor fiind 20.

Lecţie de istorie pentru Dragnea şi Tăriceanu

Consiliul Legislativ, forul care aprobă toate proiectele de lege, i-a ironizat pe Dragnea şi Tăriceanu, care au scris în proiect că Regele Mihai a fost la conducerea ţării doar între 1927-1930, nu şi în perioada 1940-1947. De asemenea, Consiliul Legislativ arată că un statut juridic al fostelor monarhii adaptat la realităţile actuale mai poate fi întâlnit doar în Muntenegru. Acolo, fundaţia dinastiei Petrovic Njegos a fost finanţată doar în primii 7 ani, bugetul total fiind de 4,3 milioane euro, apoi aceasta se va susţine din fonduri private.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!