Cum riscă să rămână Andruşcă fără minister. Răspunsul oficial al Ministerului Economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, apropiat al liderului PSD Neamţ Ionel Arsene, ar putea rămâne fără minister, instituţia urmând să fie condusă de şeful său de cabinet, fost şef la Doi şi-un sfert, scrie Hotnews.

Organigrama Ministerului Economiei va fi modificată drastic, în aşa fel încât toate direcţiile vor fi subordonate directorului de cabinet al ministrului economiei, Dănuţ Andruşcă, susţine Hotnews

Potrivit acesteia, ministrul nu va mai avea în subordine ministerul, fiind, practic, izolat. 

Din mai 2018, şeful său de cabinet este Dorin Ionuţ Grosu, care, potrivit CV-ului oficial, este colonel în rezervă, specializarea servicii secrete. În trecut, a avut mai multe funcţii de conducere în Ministerul de Interne. În 2013 a fost adjunct Şef Diviziune - Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi are o diplomă de licenţă obţinută la Institutul Naţional de Informaţii - SRI. Acest transfer de putere de la ministru la şeful său de cabinet este posibil prin modificarea organigramei, prevăzută într-un proiect de Hotărâre de Guvern elaborat şi pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor.

Această intenţie a Ministerului Finanţelor contrazice poziţia publică a actualiei coaliţii de guvernare faţă de aşa-numitul "stat paralel". Chiar şeful PSD Liviu Dragnea s-a declarat, de multe ori, luptător împotriva statului paralel. În luna august, la Antena 3, Liviu Dragnea i-a dat chiar şi o definiţie: „Statul paralel este format din oameni care sunt în conducerea unor instituţii, unii în conducerea SRI, la SIE nu mai sunt. În conducerea SPP, în parchete, în instanţe, din alte servicii secrete din ţară. Noi am câştigat câteva bătălii cu statul paralel".

Potrivit proiectului iniţiat de Ministerul Finanţelor, Anexa 2 din HG 27/2017 privind organizarea Ministerului Economiei va fi înlocuită cu alta. Această anexă este, de fapt, organigrama. Prin eliminarea unor linii din organigramă, ministrul va avea în directa subordine doar nişte birouri, colegiul ministerului, direcţia de control şi nişte compartimente. Însă va fi complet izolat de cele mai importante structuri din minister, acestea urmând să fie subordonate direct şefului de cabinet.

Ce spune oficial Ministerul Economiei

Ulterior, Ministerul Economiei a răspuns Hotnews, precizând că "o organigramă este o prezentare grafică a unei structuri (organizaţie, instituţie, etc.) şi nu reprezintă ierharhii sau raporturi de putere, întrucât acestea sunt prevăzute de către acte normative".

Ministerul mai precizează că "este extrem de important de reţinut şi de prezentat opiniei publice faptul că nu există nicio diferenţă în trasarea săgeţilor fluxurilor funcţionale ale Ministerului, între organigrama aflată în vigoare şi cea aflată în consultare publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice". Însă, în realitate, sunt diferenţe foarte importante legate de ierarhie. Ultima modificare, valabilă din ianuarie 2018, arată că şi acum ministrul este izolat, direcţiile fiind subordonate direct şefului de cabinet, însă acum va fi făcută în aşa fel încât acesta să aibă control direct asupra serviciilor şi compartimentelor, fără a mai avea filtrul direcţiilor. 

În ceea ce priveşte atribuţiile ministrului, insituţia răspunde că "acestea sunt cele stipulate în Constituţia României şi în Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. În legea sus-amintită este stipulat: Conducerea ministerelor se exercită de către miniştri". 

"Vă amintim că proiectul de HG care conţine în anexă organigrama propusă, publicat în transparenţă decizională pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice, reprezintă, aşa cum îi spune şi numele, un proiect, care poate suferi modificări de formă şi fond până la momentul adoptării de către Guvern. 

În Ministerul Economiei activează numeroşi profesionişti, în diferite structuri, de la Cabinetele demnitarilor, până la direcţiile şi compartimentele de specialitate. Aceşti oameni muncesc cu dedicaţie şi devotament. Este nedrept ca atenţia să fie îndreptată asupra unei singure persoane, în condiţiile în care Ministerul Economiei funcţionează şi performează ca o echipă", mai arată Ministerul Economiei.

Mai multe pentru tine:
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte