Cum răspunde Udrea la acuzaţiile de corupţie lansate de un internaut: „Nu este nici pe departe altfel decât la toţi cei care au condus ţara în ultimii 26 de ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un internaut i-a transmis deputatului Elena Udrea să nu mai vorbească despre schimbare, punctele slabe ale sistemului sau despre protestele din stradă când asupa sa planează suspiciuni de corupţie. Elena Udrea i-a răspuns prin a-i spune că nu este „altfel“ decât la ceilalţi care au condus Românie după 1990.

„Tu vorbeşti care corupţia e ca râia pe tine“, a comentat Romedea Gigi la o postare a Elenei Udrea despre riscurile ca manifestaţiile din stradă să fie „deturnate de cei care duc o luptă sofisticată de preluare a puterii“.

Elena Udrea a răspuns astfel: „Vă asigur că nu este nici pe departe altfel decât la toţi cei care au condus ţara în ultimii 26 de ani. Aş spune chiar că sunt mult mai onestă decât marea majoritate a acestora. Dar dvs., cu bună ştiinta sau manipulat, vedeţi doar ce vrea Sistemul să vedeţi“.

La rândul său, Cubantov Loredana a comentat: „D-na Udrea, sunteţi în grupul celor pe care nu îi vrem în viaţa noastră! Dosare, dosare şi nu sunteţi de vină cu nimic!“. Elena Udrea a răspuns prin a spune că ea nu a zis nu este de vină. „Gresiţi profund. Eu nu am spus că nu sunt de vină cu nimic. Ba chiar am recunoscut mereu, ceea ce nimeni din clasa politică nu recunoaşte: care sunt vinile Sistemului, cum functionează el şi cum este afectată ţara din aceste motive. Mai citiţi despre mine, înainte să aveţi opinii“, a spus Udrea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi