Cum încearcă Barna să o întoarcă ca la Ploieşti după ce s-a umplut de ridicol: „Sunt primul care râde la meme-uri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul USR Dan Barna a reacţionat marţi pe Facebook după ce a fost „prins“ că într-un mesaj video publicat anterior s-a prefăcut că tastează la laptop. Acesta a explicat că a fost vorba de „un gest reflex de concentrare asupra mesajului“ pe care urma să îl transmită şi a adăugat că apreciază o glumă bună. „Sunt primul care râde la meme-urile care apar inevitabil în astfel de situaţii“.

„Un pic de haz în vremuri de necaz.

S-a răspândit pe net o secvenţă în care apar pentru două secunde apăsând pe lângă tastatura laptop-ului din faţa mea, în maniera pianistă. A fost un gest reflex de concentrare asupra mesajului pe care mă pregăteam să îl transmit care arată însă, într-adevăr, foarte hazliu.

Dacă renunţăm la capacitatea de umor şi autoironie ne pierdem spiritul. Sunt primul care râde la meme-urile care apar inevitabil din astfel de situaţii. Cu atât mai mult când le provoc.

Până acum cel mai prompt şi adaptat cu vremurile e cel al mai vechiului meu amic Deiu Stanciu“, a transmis Dan Barna, publicând o glumă video pe seama acestuia.

Într-un mesaj video publicat Barna în care vorbeşte despre situaţia României la o lună de la starea de urgenţă, acesta a fost „prins“ marţi de o pagină de glume de pe Facebook cum se preface că lucrează la laptop.
 

VIDEO  Facebook / În gura memei

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort