Cum îl lasă partidele în ofsaid pe „penalistul” Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte Traian Băsescu FOTO Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi deputatul Elena Udrea vor modificarea Codului Penal pentru ca infracţiunea de abuz în serviciu să poată fi dovedită mai greu. În schimb, partidele din Parlament nu susţin un asemenea demers, fiind în aşteptarea motivării CCR privind neconstituţionalitatea parţială a abuzului în serviciu.

Judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) au decis miercuri că abuzul în serviciu este parţial neconstituţional, sentinţa fiind dată cu unanimitate de voturi şi urmând a se va aplica pe viitor. Liderii partidelor politice au fost ponderaţi şi au evitat să comenteze subiectul, însă fostul preşeşedinte Traian Băsescu şi fosta sa şefă de la Cancelaria Prezidenţială, Elena Udrea, au ieşit la atac să susţină că pe lângă exigenţa cerută de CCR, adică interpretarea sintagmei „îndeplinire defectuoasă“ cu „îndeplinire prin încălcarea legii“ a atribuţiilor de serviciu, să fie modificat întreg articolul 297 cu totul.

Astfel, potrivit fostului preşedinte, Parlamentul trebuie să pună articolul 297 al Codului Penal în acord cu Convenţia  Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei. „Adică, abuzul în serviciu să fie când se îndeplineşte funcţia publică «prin încălcarea legii», cu intenţie şi cu foloase necuvenite“, a spus Băsescu, adăugând în noua formă a articolului şi elementul «foloase necuvenite». Toate cele trei elemente invocate de fostul preşedinte constituie însă, ceea ce în prezent e încadrat în legislaţie ca abuz în serviciu în formă agravată, prins în  Legea anticorupţie 78/2000.

„CCR a constatat necostituţionalitatea sintagmei «defectuos» din articolul 297 a NCP şi a cerut înlocuirea acesteia cu formularea «prin încălcarea legii». Nimic mai simplu, nimic mai limpede, nimic mai constituţional pentru a da claritate acuzaţiei de abuz în serviciu, dar şi pentru a preveni abuzurile procurorilor. Unii cred că anticorupţia se poate face fără încadrarea acţiunii procurorilor şi judecătorilor strict în lege, precum s-a făcut exterminarea burgheziei şi moşierimii în anii ’50“, afirma Băsescu după aflarea deciziei CCR. Pe de altă parte, Elena Udrea, o apropiată a fostului preşedinte şi persoană acuzată de abuz în serviciu în Dosarul „Gala Bute“, plusează şi cere moficarea în Parlament a articolului privind abuzul în serviciu.„Acum este treaba Parlamentului să corecteze în legislaţia penală textul abuzului în serviciu. Parlamentul nu poate să aştepte să fie scoase castanele din foc, aruncate chiar de către parlamentari, cu mâna Curţii Constituţionale“, susţine Elena Udrea.

Ce spun partidele

Partidele politice au primit decizia CCR cu rezervă, la fel ca şi tema modificării de substanţă a articolului 297 din Codul Penal, aşa cum sugerează fostul preşedinte. „Nu comentez! Nu vreu să ştiu nimic de Băsescu sau de posibile modificări ale Codului Penal până nu văd întreaga motivarea a deciziei luate de CCR“, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, noul preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor.

Nu la fel de laconic a fost un alt lider PSD, Ioan Chelaru, actual vicepreşedinte al Senatului. „Apreciez că e nevoie de o definire clară. Trebuie ca toate elemente care dau ceea ce înseamnă abuzul în serviciu să fie stabilite prin definiţie. O asemenea treabă nu este însă urgentă. Trebuie bine judecat ce să facă şi ce să nu facă parte din elementele care dau abuzul în serviciu. E o întreagă discuţie şi cred că până la a vorbi parlamentarii de această modificare, mai bine îi lăsăm pe practicieni să se pronunţe. Pentru moment, avem legislaţia care ne arată şi ce e neglijenţa, ce e abuzul în serviciu făcut acum prin încălcarea legii, nu prin termenul «defectuos“, dar şi abuzul în serviciu în formă agravată. Nu ştiu dacă e vreo grabă“, a declarat Chelaru pentru „Adevărul“, care a îndemnat la calm. 

 „Să nu punem botniţă DNA-ului“

Parlamentarii PNL resping din start o propunere legislativă pe modul invocat de Băsescu. „Nu aş vota un proiect într-o formă cum e cea de care vorbeşte Traian Băsescu. Trebuie să fie diferenţieri ale gravităţii faptelor, nu să sărim peste o parte din ele“, a declarat liberalul Ioan Cupşa, vicepreşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Pe de altă parte, deputatul Daniel Fenechiu, liderul Partidului Naţional Democrat, are o poziţie mai nuanţată, fiind de părere că în continuare Codul Penal are lacune, dar că, în acelaşi timp, parlamentarii nu trebuie să împiedice DNA în lupta împoriva corupţiei

 „Băsescu le zice bine, dar e păcat că nu le-a spus când era preşedinte. În anii lui de mandat, oamenii pe care i-a sprijinit au făcut Codurile penale şi au lăsat ambiguităţile, anumite probleme de definire. Nu aş fi de acord ca prin cine ştie ce propuneri sau interpretări să punem botniţă DNA-ului. Nu trebuie descurajată lupta anticorupţie. Pe scurt, eu sunt pentru o reglementare corectă“, a spus Fenechiu.   

Inginerul Dragnea păstrează tăcerea

De asemenea, lideri politici de prim-plan, cum este cazul preşedintelui PSD Liviu Dragnea sau preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu nu au vrut deloc să comenteze decizia CCR şi posibilitatea schimbării Codului penal. Oarecum ironic, Dragnea a făcut referire la profesia sa de inginer, la fel cum e şi Băsescu, când a precizat că nu ştie cum să comenteze tema. „Eu sunt inginer. Mare lucru nu am înţeles, nu ştiu dacă e mai bine sau mai rău“, a spus Liviu Dragnea. 

În ciuda declaraţiilor oficiale ale politicienilor, ideea schimbării articolului 297 din Codul Penal nu este străină pentru mai mulţi parlamentari certaţi cu legea pe care ideile lui Băsescu îi pot inspira. „Sunt câţiva din PSD şi PNL cărora le cam surâde ideea modificării, aşa cum a spus Băsescu. E mai greu să se pună la masă. Proiectul trebuie depus de PSD, ALDE sau vreun parlamentar apropiat de Traian Băsescu şi Elena Udrea pentru că liberalii nu vor să-şi asocieze numele cu treaba asta. Atunci, probabil ar veni voturi „pentru“ schimbarea articolului 297 din Codul Penal şi de la ei (n.r.-PNL). Suportul masiv pentru schimbarea Codului Penal ar veni, însă, de la ALDE, UNPR şi o parte din PSD“, au declarat surse politice pentru „Adevărul“

„Să nu încurcăm borcanele“

Specialiştii nu văd cu ochi buni ideea lansată în spaţiul public de fostul preşedinte şi Elena Udrea pentru că, în forma propusă de ei deoarece ar fi mult mai greu de dovedit abuzul în serviciu, acesta fiind doar în formă agravată.

„Cel mai bine ar fi ca abuzul în serviciu să rămână cu elementele de acum. Nu trebuie adăugată şi partea de «folos necuvenit» pentru că deja intrăm pe altă lege. Practic, prin ceea ce vrea fostul preşedinte ar avea loc o dublare a legilor, iar în acelaşi timp s-ar elimina abuzul în serviciu simplu şi am rămâne doar cu forma sa agravată. Tot ceea ce acum ţine de competenţa Parchetelor normale în materie de abuz în serviciu ar merge la alte instituţii, cum e DNA-ul, pentru că deja există o faptă de corupţie. Nu trebuie să încurcăm borcanele“, a explicat pentru „Adevărul“ Elenina Nicuţ, specialistă în drept constituţional.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026