Cum explică premierul Ciolacu reducerea inflației în ultimul an

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu susține că nu s-ar fi putut ajunge la o inflație de 6,7%, de la 16,8%, fără o serie de măsuri, cum ar fi plafonarea prețurilor la energie și gaze sau limitarea adaosului comercial la produsele de bază.

Premierul Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos

De la 16,8%, la 6,7% ! Aceasta este evoluția inflației în ultimul an! Când am preluat mandatul de premier am promis că voi lucra împreună cu BNR astfel încât să ducem inflația la o singură cifră până la sfârșitul anului”, afirmă premierul României, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

„INS confirmă astăzi că inflația continuă să scadă. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu am fi plafonat prețurile la energie și gaze și nu am fi limitat adaosul comercial la 21 de categorii de alimente de bază. Și în bugetul pentru 2024 vom continua măsurile pentru refacerea puterii de cumpărare a populației, în special pentru cei cu venituri mici și medii”, mai arată liderul de la Palatul Victoria. 

Ce spune INS

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2022 a fost 6,7%, însă sunt și câteva alimente care s-au ieftinit considerabil, atingând prețuri chiar și cu 25% mai mici.

Bilete de avion s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, ajungând să fie în noiembrie 2023 cu 29,56% mai scumpe decât în luna noiembrie 2022.

În ce privește alimentele și băuturile, cel mai mult s-a scumpit berea – 16,17%, brânza de oaie 11,37%, carnea de porc 12,49%, peștele 16%, cartofii 9,52%, produsele de franzelărie cu 9%.

A doua cea mai mare scumpire din ultimul an este cea a tarifelor pentru apă și canalizare + 20,45%, urmată de serviciile poștale cu o scumpire cu 16,17%, îngrijiriile medicale cu o creștere de 15,86%, cărți ziare reviste cu 13,43%, detergenți – 23,58%.

Cele mai mari reduceri de preț de la an la an se regăsesc în cazul uleiului, cu aproape 28% mai puțin în noiembrie 2023 față de noiembrie 2022, făina – aproape 25%, mălaiul aproape 19%, laptele - ieftinire cu 3,5%, zahărul s-a ieftinit cu 4,4% și medicamentele cu aproape 3%.

Rata anuală a inflaţiei scăzuse la 8,1% în luna octombrie 2023, de la 8,8% în septembrie, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului