Cum decurg negocierile cu Austria pentru acceptarea României în Schengen. Odobescu: „Aderarea rămâne prioritară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România discută cu Austria pe tema aderării la Spaţiul Schengen, iar acest dialog este purtat şi de către partenerii din Uniunea Europeană ai ţării noastre, potrivit ministrei Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

Oficialii români încearcă să-l determine pe cancelarul Austriei să se răzgândească FOTO Profimedia

Există contacte cu partea austriacă la toate nivelurile şi acest dialog cu partea austriacă este făcut nu numai de către noi, dar şi de către partenerii noştri din Uniunea Europeană. Avem sprijinul mai multor state. Aţi văzut că aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen figurează pe agenda discuţiilor mai multor lideri europeni, discutăm, de asemenea şi cu preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene", a spus şefa diplomaţiei române, într-un interviu pentru Agerpres.

Luminița Odobescu a apreciat că „în momentul actual este important să continuăm acest dialog cu partea austriacă şi pe măsură ce avansăm şi condiţiile vor fi îndeplinite, putem să vedem exact care va fi abordarea finală". În aceste sens, a subliniat ministrul, "este evident nevoie de o decizie politică".

Întărirea controalelor la frontieră

Luminiţa Odobescu a vorbit şi despre faptul că unele state membre ale Spaţiului Schengen au întărit controalele la frontiere.

Pe fondul riscurilor de securitate, inclusiv în plan european - şi am văzut cu toţii ce s-a întâmplat recent la Bruxelles, când doi suporteri suedezi şi-au pierdut viaţa într-un atentat terorist - au fost introduse controalele temporare la frontiera dintre diversele state membre. Este o măsură temporară, generată de riscurile de securitate. De altfel, mai multe state europene au ridicat alertele de securitate şi la rândul nostru am semnalat către cetăţenii noştri care călătoresc să fie foarte atenţi la alertele de securitate din ţările respective", a arătat ea.

În acest context, „discuţia despre aderarea României la spaţiul Schengen rămâne prioritară pe agendă". Acest subiect este anunţat pe agenda Consiliului European din decembrie.

Continuăm demersurile diplomatice, este devreme să vă spun exact ceea ce vom face în luna decembrie, dar noi continuăm să dialogăm cu toţi partenerii implicaţi în acest efort, cu sprijinul Comisiei Europene, încercăm să ne coordonăm, de asemenea, strâns, cu partea bulgară. Deci e un efort diplomatic constant şi vom vedea, în funcţie de situaţia de la momentul respectiv care va fi decizia finală", a arătat Luminiţa Odobescu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine