Cum argumentează Cîţu demiterea lui Octav Bjoza: A pus pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO Facebook

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România Octav Bjoza a fost demis din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989. Premierul Florin Cîţu a argumentat că atitudinea lui Bjoza este „extrem de periculoasă pentru valorile democratice câştigate în ultimii zece ani”.

Octav Bjoza a fost eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului publicată luni în Monitorul Oficial.

„O societate democratică şi civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului şi a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea. A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos pentru valorile democratice”, a transmis marţi premierul.

El a afirmă că încercarea de a justifica şi de a aduce argumente pentru ca urmaşii criminalilor de război, naziştilor sau fasciştilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr.232/2020) este un afront şi o mare nedreptate faţă de toţi cei care au suferit din cauza ororilor comunismului şi Holocaustului.

„O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câştigate şi apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale şi de înalt responsabil al Guvernului României. Din aceste motive, am decis demiterea subsecretarului de stat Octav Bjoza, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România”, a subliniat Cîţu.

Acum în vârstă de 82 de ani, Octav Bjoza a fost arestat în 1958, fiind acuzat că, „împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă «Garda Tineretului Român» din Braşov, care avea drept scop înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”.

A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov, la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958, pentru delictul de „crimă de uneltire împotriva ordinei sociale”. Procesul a durat o singură zi, de la ora 7.00 la ora 22.00. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.

A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava – Fortul „13”, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării, ca Bacul „4”, Periprava Centru şi Periprava – Secţia Grindu, de unde a fost eliberat în , 23 iunie 1962.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”