Cum arată o şedinţă de plen de la Senat cu zero parlamentari în bănci. „Vă aşteptăm mâine!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul de Politici Publice a publicat, pe pagina de lor de Facebook, o înregistrare în care arată cum decurge o şedinţă de plen în care niciun senator nu este în bancă, iar la prezidiu sunt doar trei membri din conducerea instituţiei.

„Absurdul politicii româneşti: 3 senatori se fac că ţin o şedinţă la care participă 0 (zero) senatori în sală.

Comicul de situaţie vine la sfârşit când preşedintele de «şedinţa» se adresează «celor prezenţi» cu: şi vă aşteptăm mâine dimineata la 9.30 la declaraţii politice“, susţin cei de la Institutul pentru Politici Publice. 

Potrivit aceleiaşi surse, înregistrarea este de la şedinţa de plen din 24 octombrie. 

După cum arată imaginile celor de la IPP, şedinţa de plen, cu trei senatori, era condusă vicepreşedintele Senatului, Alexandru Pereş. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare