Cum arată noile salarii din construcții, agricultură și industria alimentară. Creșteri modice față de forma inițială | DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României a anunțat că noul salariu minim în construcții va fi de 4.582 de lei, iar cel din agricultură și industria alimentară, de 3.436 de lei, astfel încât aceste venituri să nu scadă deloc, după aprobarea legii privind măsurile fiscal-bugetare.

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO Inquam Photos

Am convenit astăzi, împreună cu patronatele și sindicatele, în Consiliul Național Tripartit, noile valori ale salariilor minime în construcții, agricultură și industria alimentară. Am făcut o promisiune angajaților, aceea ca în urma introducerii contribuției pentru sănătate, salariile din aceste două domenii nu vor scădea! Iar prin acordul de azi, atât noul salariu minim în construcții, de 4.582 de lei, cât și cel din agricultură și industria alimentară, de 3.436 de lei, garantează că nu se pierde nici măcar un leu din salariile nete”, a precizat Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina de Facebook.

Le mulțumesc patronatelor pentru că au înțeles importanța acestui moment și apreciez suportul acordat Guvernului de către sindicate în stabilirea valorilor corecte ale salariilor minime din cele două industrii-cheie pentru economia noastră”, a completat sursa citată.

Suntem pregătiți, acum, să adoptăm în ședința de Guvern, ordonanța de urgență referitoare la noile salarii minime din cele două sectoare economice. În acest fel, odată cu promulgarea de către președintele României a pachetului fiscal-bugetar, vor putea fi aplicate și aceste prevederi importante care protejează veniturile tuturor salariaților din construcții și agricultură”, a conchis liderul de la Palatul Victoria.

Comunicarea oficială de la Guvern

Protejăm veniturile și puterea de cumpărare ale angajaților din construcții, din sectorul agricol și din industria alimentară. Împreună cu partenerii sociali – sindicatele și patronatele - am găsit soluțiile pentru ca oamenilor care lucrează în aceste domenii să nu le fie afectate veniturile după aplicarea noilor reglementări fiscale”, a afirmat prim-ministrul, potrivit celor de la Guvern.

De asemenea, a fost menționat și subiectul creșterii salariului minim pe economie în 2024. „De asemenea, în reuniunea Consiliului Național Tripartit și pentru Dialog Social a fost abordată și tema legată de stabilirea salariului minim brut pe economie garantat în plată la nivel național începând cu anul 2024. Premierul a subliniat disponibilitatea Guvernului de a continua consultările și în această privință. ”Așa cum este normal, Guvernul va avea consultări permanente asupra tuturor aspectelor importante legate de actul guvernării, iar stabilirea salariului minim brut pe economie garantat în plată la nivel național face parte din preocupările noastre comune”, a subliniat șeful Executivului.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!