Cum a rezistat Guvernul Ponta celor trei moţiuni de cenzură ale Opoziţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Pontase află în fruntea Guvernului României din mai, 2012 FOTO Mediafax

Guvernul Victor Ponta s-a confruntat, de-a lungul existenţei la Palatul Victoria, cu trei moţiuni de cenzură. Ultima încercare a Opoziţiei de a răsturna Guvernul a întrunit şi cele mai multe voturi împotriva actualului Executiv.

Guvernul Ponta a rămas în funcţie, după ce moţiunea de cenzură a PNL nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, Opoziţia mai avea nevoie de încă 84 de voturi. Moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă, vineri, fiind înregistrate 194 de voturi „pentru“, faţă de 278 necesare pentru adoptare, alte 13 voturi fiind „împotrivă“, iar 7 anulate.

Moţiunea, intitulată „Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!“, este cea de-a treia încercare nereuşită a liberalilor de a trânti Guvernul, însă şi cea care a întrunit cele mai multe voturi în favoarea Opoziţiei.

Prima moţiune de cenzură a Opoziţiei împoriva Guvernului Ponta a fost dezbătută şi votată pe 13 mai, 2014, la trei luni de la ruperea USL. PNL, PPDD, PDL şi PMP au semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, denumită „Opriţi Guvernul Ponta 3 - Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii“, care s-a concentrat pe acţiunile premierului Victor Ponta, acuzându-l de corupţie, şi atitudini împotriva justiţiei.

După două ore de dezbateri, moţiunea de cenzură a picat, înregistrându-se 176 de voturi „pentru“ şi 19 „împotrivă“, în condiţiile în care ar fi fost necesare minimum 286 de voturi „pentru“. Din mai 2014, PNL a convins doar 18 parlamentari să se alăture demersului de debarcare a lui Victor Ponta de la Palatul Victoria. 

Moţiunea cu cele mai puţine voturi

Pe 12 septembrie, cu mai puţin de două luni înainte e alegerile prezidenţiale, pe atunci Alianţa Creştin-Liberală, formată din PNL şi PDL, au uzitat, din nou, de dreptul de a depune moţiune de cenzură. Din cele trei tentative ale Opoziţiei de a schimba Guvernul, moţiunea de cenzură din septembrie 2014 a fost deCum se apără Ponta în faţa moţiunii de cenzură a PNL: „Ca un Guvern să se schimbe prin voinţa unui procuror, este foarte grav“ departe cea mai nereuşită.

Intitulată „Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriţi fraudarea alegerilor de către PSD!“, moţiunea de cenzură a fost respinsă cu 154 de voturi „pentru“ , 12 voturi „împotrivă“ şi o abţinere. Parlamentarii PSD, PC, UNPR, PLR şi UDMR nu au participat la votul asupra moţiunii de cenzură iniţiată de ACL. Singurii care au votat au fost deputaţii şi senatorii PNL şi PDL şi cei neafiliaţi aparţinând PMP. Parlamentarii Puterii s-au abţinut de la vot la toate cele trei moţiuni de cenzură, lăsând doar Opoziţia să voteze.

Citeşte şi:

Guvernul Ponta rămâne în funcţie. Moţiunea de cenzură a PNL a fost respinsă. Opoziţia mai avea nevoie de 84 de voturi

Guvernul Ponta a rămas în funcţie, după ce moţiunea de cenzură a PNL nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, Opoziţia mai avea nevoie de încă 84 de voturi. Majoritatea parlamentarilor PSD nu au votat deloc, respectând ordinul impus de partid. De partea cealalată, PNL a avut patru absenţi, dintre care doar unul nemotivat.

Gorghiu: „Domnule Ponta, veţi pierde Puterea!“ Tăriceanu îi răspunde: „Când vorbiţi de legitimitate, este bine să vă uitaţi în oglindă“

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, i-a reproşat premierului Victor Ponta umilirea îndurată de români la alegerile din 2014, neorganizarea alegerilor parţiale, în ciuda deciziilor unor instanţe de judecată, dar şi acţiunile PSD de a mutila legislaţia penală. Totodată, Gorghiu şi-a cerut scuze, în numele PNL, pentru că l-a ajutat pe Ponta să ajungă în funcţia de prim-ministru şi i-a rugat pe parlamentari să voteze moţiunea de cenzură.

Cum se apără Ponta în faţa moţiunii de cenzură a PNL: „Ca un Guvern să se schimbe prin voinţa unui procuror, este foarte grav“

Premierul Victor Ponta a declarat, în plenul Parlamentului, că tema moţiunii de cenzură a PNL nu ţine de activitatea Guvernului, ci de cea a Parlamentului, precizând „că este grav ca un Guvern să fie schimbat prin voinţa unui procuror“. Totodată, Ponta a mai spus că şi-a cerut scuze faţă de românii care nu au putut vota la alegerile prezidenţiale din 2014.

Crin Antonescu, după mult timp la Parlament: „Votez pentru moţiune deoarece acest Guvern trebuie să cadă“

Fostul preşedinte al PNL şi copreşedinte USL, Crin Antonescu, a anunţat că va vota împotriva Guvernului Ponta, neorganizarea alegerilor parţiale fiind un motiv suficient pentru a cădea actualul Executiv.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!