Cum a evitat Avocatul Poporului atacarea noului PNDL la CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renate Weber, Avocatul Poporului. FOTO Mediafax

Avocatul Poporului nu a atacat la CCR Ordonanţa de Urgenţă privind Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, motivând că decizia adoptării actului normativ ţine doar de oportunitatea politică a guvernanţilor, dar şi prin faptul că, din punct de vedere procedural, pentru document a fost cerut şi avizul Consiliului Economic şi Social (CES), demers obligatoriu, ceea ce este, însă, contrar realităţii.

Avocatul Poporului, singura instituţie care poate ataca la CCR o ordonanţă de urgenţă, a preferat să se spele pe mâine în ceea ce priveşte problematica noului PNDL şi să paseze responsabilitatea Parlamentului. Însă, dacă despre partea de oportunitate politică, Avocatului Poporului nu i se poate reproşa atitudinea, nu la fel se întâmplă în cazul lipsei solicitării unui aviz din partea CES. Mai mult, Renate Weber a dezinformat pe această speţă. „Atât din informaţiile publice existente pe site-ul CES, cât şi în urma unei întrevederi cu Bogdan Simion, preşedintele CES, reiese că proiectul a fost trimis spre avizare”, arată documentul Avocatului Poporului prin care anunţa poziţia publică.

CES nu a fost sesizată

Weber a fost contrazisă chiar de CES, prin vocea lui Bogdan Simion. Proiectul ordonanţei privind Programul „Anghel Saligny” nu a fost trimis CES după avizarea interministerială, aşa cum cere legea, ci doar anterior avizării, când tot Guvernul l-a retras. De altfel, preşedintele CES a precizat că numeroase ordonanţe de urgenţă au fost declarate neconstituţionale după ce nu a fost respectată cerinţa constituţională a consultării CES, o instituţie care dă aviz doar consultativ, dar care totuşi trebuie să se pronunţe pe actele normative.      

Pe de altă parte, Renate Weber a arătat că poate acţiona ferm când în joc erau mize politice importante. De exemplu, Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Codul Administrativ, la câteva zile după ce ALDE a părăsit Guvernul Dăncilă. De asemenea, aceiaşi instituţie a sesizat CCR şi după ce Parlamentul a adoptat o lege prin care avea loc impozitarea drastică a pensiilor speciale. 

Noul PNDL, la primele avize din Parlament

OUG privind „Anghel Saligny” a ajuns în Parlament, unde a şi primit primul aviz de la Comisia de energie, precum şi votul de la Comisia de administraţie din Senat, una dintre cele două structuri responsabile de întocmirea raportului. USR PLUS a depus 16 amendamente astfel încât să fie asigurată o transparenţă şi mai mare alocărilor de bani din program, dar toate au fost respinse.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model